Elveţia, exilul de lux al unei lumi amestecate

>> Confederaţia Helvetică a acţionat, de-a lungul timpului, ca un magnet asupra unor personaje provenind din cele mai diverse clase sociale sau intelectuale. Supranumită "oaza de neutralitate a

>> Confederaţia Helvetică a acţionat, de-a lungul timpului, ca un magnet asupra unor personaje provenind din cele mai diverse clase sociale sau intelectuale.

Supranumită "oaza de neutralitate a Europei", graţie neimplicării în niciun fel de conflict armat, cautată pentru atmosfera paşnică a orăşelelor de la poalele munţilor a căror frumuseţe taie răsuflarea, Ţara Cantoanelor joacă şi rolul inedit de refugiu unde se pot pune la cale revoluţii sau concepe cele mai neaşteptate opere de artă.

Melanjul etnic şi cultural la care contribuie locuitorii de origine franceză, italiană, germană şi romanşă de pe teritoriul elveţian a făcut ca această ţară să deţină un loc unic în ceea ce priveşte disponibilitatea social-politică, dar şi umană, de a oferi un adăpost, vremelnic sau definitiv, persoanelor prigonite în propriile ţări.

Despre Elveţia s-a spus nu o dată că reprezintă "o barcă de salvare" pentru cei nevoiţi să ia calea pribegiei. Iar datele istorice şi statistice confirmă acest lucru din plin. Spre exemplu, în 1956, după ce Ungaria a fost invadată de trupele sovietice, Elveţia a primit circa 14.000 de refugiaţi unguri. La fel, în 1968, după ce trupele Pactului de la Varşovia au "călcat" Cehoslovacia, în Ţara Cantoanelor au ajuns peste 12.000 de persoane provenind din teritoriile cehoslovace.

Ospitalitatea elveţiană nu s-a oprit aici: între 1975 şi 1983 s-a acordat drept de rezidenţă pentru 8.200 de refugiaţi provenind din sud-estul asiatic. De această ospitalitate s-au bucurat, de-a lungul timpului, personaje provenind din toate păturile sociale şi intelectuale internaţionale: de la oameni de ştiinţă la artişti geniali ori politicieni. Unul dintre aceştia a fost Vladimir Ilici Lenin.

Lenin nu a "revoluţionat" Ţara Cantoanelor

"Tătucul" bolşevicilor nu s-a bucurat în Ţara Cantoanelor de acelaşi succes politic pe care l-a dobândit mai târziu pe pământurile natale. "Nu sunt un dezertor şi nici un refractar, ci doar un exilat politic", le-a spus el autorităţilor elveţiene, în 1914, când s-a stabilit la Berna. Şef al partidului bolşevic din Rusia (la vremea respectivă, fără prea mare succes printre revoluţionarii ruşi), Lenin a încercat să stabilească diverse contacte cu stânga elveţiană.

S-a împrietenit cu doi socialişti din Zurich, Fritz Platten şi Willi Munzenberg, sperând că radicalismul acestora îi va face mai receptivi la ideile sale revoluţionare. Acest lucru nu s-a întâmplat însă,
astfel că în aprilie 1917 "Tătucul" a părăsit definitiv Elveţia, consacrându-se istoricei Revoluţii din octombrie.

Albert Einstein, cetăţean elveţian

Casa sa din centrul oraşului Berna, acolo unde a fost concepută celebra teorie a relativităţii, a devenit un muzeu mult vizitat, mai ales de către străini.

"Cât a fost de frumoasă perioada mea petrecută în Berna", avea să scrie Albert Einstein în memoriile sale. Născut la 14 martie 1879 în Ulm (Germania), din părinţi evrei, cel care avea să devină laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1921 a sosit în Elveţia la vârsta de 16 ani, mai precis, în oraşul Aarau, în primăvara lui 1895. Naţionalitatea elveţiană i-a fost acordată în 1901.

La Berna ajunge în februarie 1902, fără un ban în buzunar. Reuşeşte să se descurce dând lecţii private şi apoi găsindu-şi de lucru la Biroul Brevetelor al Confederaţiei Helvetice. La un an după ce a obţinut acest post, poate să se mute cu chirie în apartamentul, mai degrabă modest, ce găzduieşte astăzi Muzeul "Albert Einstein".

Aici va elabora câteva dintre teoriile revoluţionare ale fizicii moderne şi va avea discuţii prelungite cu prietenii (în special noaptea) despre cele mai neaşteptate subiecte ţinând de posibilităţile şi limitele cunoaşterii umane.
În 1908, începe să predea teoria fizicii la Universitatea din Berna. În 1909 devine unul dintre cei mai reputaţi oameni de ştiinţă ai epocii şi preia catedra de fizică a Universităţii din Zurich. În 1914, Einstein se mută la Berlin.

După sosirea naziştilor la putere, în 1933, se refugiază în Statele Unite. Dar n-a uitat niciodată perioada petrecută în Elveţia. Chiar dacă a devenit cetăţean american, el şi-a păstrat paşaportul elveţian pe care şi l-a înnoit regulat. Muzeul din Berna a reuşit să achiziţioneze acest document preţios, pe care l-a expus publicului în 2005, cu ocazia împlinirii unui secol de la elaborarea teoriei relativităţii şi a 50 de ani de la moartea ilustrului savant.

Chaplin, adoptat de elveţieni

Fugind de "vânătoarea de vrăjitoare" anticomunistă din Statele Unite, Charlie Chaplin a sosit în Elveţia, la Corsier-sur-Vevey, în decembrie 1952. Creatorul şi interpretul genialului personaj Charlot şi-a petrecut ultimii 25 de ani de viaţă aici, în somptuoasa reşedinţa numită Conacul Ban, alcătuită din 24 de încăperi, pe o suprafaţă de 1.150 metri pătraţi şi un parc de 14 hectare.

În acel an, Chaplin se afla în Europa pentru a-şi prezenta ultimul film, "Luminile rampei", când a fost pus în imposibilitatea de a se mai întoarce în SUA, unde era acuzat de simpatii comuniste. În vârstă de 63 de ani, cineastul alege să se mute în Elveţia, unde îşi va aduce şi familia numeroasă.

Deşi Conacul Ban i-a oferit o oază de linişte, Chaplin nu s-a gândit niciodată să se retragă "la pensie", ci a continuat să se ocupe de filmele sale şi să compună muzica pentru pelicule mute. Şi tot la Conacul Ban şi-a scris şi autobiografia. "Îmi amintesc că era mereu activ. Nu stătea niciodată acasă fără să facă nimic", spune fiul său Michael.

"Faptul că s-a îndepărtat de Hollywood i-a permis să aibă o viaţă de familie adevărată, ceea ce i-a adus şi o stabilitate emotivă", a mai povestit urmaşul celebrului cineast. La Corsier-sur-Vevey, Chaplin a conceput filmul "Un rege la New York", o violentă condamnare a obscurantismului teoriilor lui Joseph McCarthy, ce dominau viaţa americană în acea perioadă.

De asemenea, a realizat şi ultimul său film, "Contesa din Hong Kong", un lungmetraj marcat de tema exilului. S-a stins din viaţă în ziua de Crăciun a anului 1977, la vârsta de 88 de ani. Pe 16 aprilie 1989, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea lui "Charlot", la Corsier-sur-Vevey a fost inaugurată Piaţa Charlie Chaplin, iar în 2006 şi-a deschis porţile un muzeu ce-i poartă numele.

Mussolini a fost expulzat din Confederaţie

Viitorul Duce a petrecut circa doi ani în Ţara Cantoanelor. Benito Mussolini a ajuns în Elveţia pe 9 iulie 1902, în încercarea de a găsi ceva de lucru. La Lausanne a avut primul contact cu poliţia locală, în dimineaţa de 24 iulie, când a fost arestat pentru vagabondaj, sub un pod unde îşi petrecuse noaptea. În buzunarele sale au fost găsite un paşaport, diploma de şcoală generală şi 15 centime. Repus în libertate, îşi duce zilele de azi pe mâine muncind ca salahor.

Dar începe să devină cunoscut ca agitator şi susţinător al ideilor socialiste prin angajarea ca redactor la ziarul "L'Avvenire del Lavoratore", publicaţia socialiştilor italieni din Elveţia. În primăvara lui 1903, se instalează la Berna. Are o nouă confruntare cu poliţia, care îl arestează sub acuzaţia că îi instigă la grevă şi la revoltă pe muncitorii italieni. Pe 30 iunie 1903 este condus la punctul de frontieră Chiasso, pentru a fi expulzat de pe teritoriul elveţian.

Dar ordinul de expulzare era valabil numai pentru cantonul Berna, astfel că Mussolini revine în Elveţia şi se instalează la Bellinzona, unde începe să desfăşoare o activitate tipică de agitator şi de anarhist. Se reîntoarce în Italia, pentru a fi alături de mama grav bolnavă, apoi, pentru a scăpa de serviciul militar, revine în Elveţia, la Lausanne, unde se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Sociale, ale cărei cursuri le-a urmat doar câteva luni. Acest modest parcurs academic va fi la originea diplomei de Doctor Honoris Causa pe care universitatea i-l va decerna în 1937 (între timp, devenise "Duce"…).

Biografii lui Mussolini au insistat asupra celor doi ani pe care el i-a petrecut în Elveţia, susţinând că această perioadă a avut o influenţă puternică asupra formării sale ca dictator. Acolo, Mussolini a învăţat pentru prima dată ce înseamnă o propagandă eficientă şi care sunt "calităţile" unui bun agitator politic.

Refugiu pentru capete încoronate

Ţara Cantoanelor a fost iubită îndeosebi de capetele încoronate. Sadruddin Aga Khan (1933-2003), fiul lui Mohammed Shah Aga Khan III din familia regală indiană, şi-a trăit o bună perioadă din viaţă la Geneva, mai precis, la Chateau de Bellerive. În 1977 a înfiinţat chiar o fundaţie cu acest nume, respectiv Bellerive din Geneva. Prinţul şi-a făcut studiile la Harvard şi şi-a luat doctoratul la Centrul de Studii pentru Orientul Mijlociu. În 1958 a început să lucreze pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, mai întâi la UNESCO, apoi la Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi.

În 1978 a fost numit Consultant Special şi Charge de Mission al secretarului general al ONU, iar apoi a început să lucreze pentru Comisia Drepturilor Omului. Pentru acţiunile sale de caritate şi implicarea în conservarea mediului înconjurător, a primit numeroase distincţii, printre care Legiunea de Onoare (Franţa), Cavaler al Imperiului Britanic şi ordinul pontifical San Silvestro. La fel, actualul rege al Thailandei, Bhumibol Adulyadej, şi-a petrecut mai mulţi ani în Elveţia, la Lausanne.

Născut în Statele Unite, în decembrie 1927, el ajunge în Confederaţia Helvetică în 1933, când prinţesa-mamă se stabileşte în cantonul Vaud, împreună cu cei trei copii: prinţii Ananda şi Bhumibol şi prinţesa Kayani Wathana.

Absolvent al Universităţii din Lausanne, prinţul revine în Thailanda în iunie 1946, preluând tronul după moartea neaşteptată a fratelui său, regele Ananda Mahidol. A devenit astfel cel de-al nouălea suveran din dinastia Chakri, ce administrează regatul încă din 1782. Pentru anii petrecuţi în primitoarea Elveţie, regele Bhumibol, care a împlinit recent 80 de ani, a dăruit oraşului Lausanne un pavilion Thai.

În fine, regele saudit Ibn Abdu Aziz Fahd (1923-2005), fiul mai mare al fondatorului regatului Arabiei Saudite, şi-a petrecut mult timp în Elveţia, la Geneva, oraş pe care l-a apreciat în mod deosebit. Regele
Fahd a deţinut o mare proprietate la Collonge-Bellerive, o suburbie de lux a Genevei. Complexul rezidenţial este alcătuit din mai multe vile, legate între ele prin pasaje subterane, înconjurate de un parc imens, în apropierea Lacului Leman.