El-Baradei, izvorul de speranţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regimul Hosni Mubarak, care a acaparat ţara de decenii bune, recunoaşte că imobilismul nu mai poate dura.

Revenit în Egipt cu intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, Mohamed El-Baradei, fostul director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, trezeşte entuziasmul unei populaţii care-şi pierduse orice vis de schimbare.

Am fost în mulţimea care l-a întâmpinat la aeroportul din Cairo, la 19 februarie. Toţi cei prezenţi aveau impresia că trăiau un moment istoric. Presa a vorbit de câteva sute de persoane, dar, în realitate, au fost mii. Toate generaţiile erau acolo: copii, oameni în vârstă, dar mai ales tineri, plini de viaţă şi de speranţă. La fel, veniseră toate categoriile sociale: de la ţăranul îmbrăcat în costumul lui tradiţional la femeia de serviciu care nu înţelege mai nimic din politică, dar care pur şi simplu speră într-un viitor mai bun pentru copiii ei ori la profesori universitari, scriitori, jurnalişti, artişti sau alte personalităţi ale vieţii publice.

Era un fel de „concentrat" de Egipt, pe care Mohamed El-Baradei l-a descris apoi într-o apariţie televizată, unde s-a exprimat cu o sinceritate aproape palpabilă: „La reîntoarcerea mea, m-am aflat faţă în faţă cu un model în miniatură al Egiptului".

Observând această mulţime entuziastă la aeroport, am simţit o dorinţă puternică de schimbare în rândul egiptenilor. Dorinţa de a schimba tot ceea ce trăim de zeci de ani încoace. Volens, nolens, regimul Hosni Mubarak, care a acaparat ţara de decenii bune, recunoaşte că imobilismul nu mai poate dura. Oamenii săi îl promovează în prezent pe Gamal, fiul preşedintelui, evocând „o nouă concepţie". S-ar putea spune astfel că regimul de astăzi are „o concepţie" de-a dreptul arhaică.

Ei cred că vor putea să-şi ducă la bun sfârşit proiectul de a-l întroniza pe fiu ca succesor al tatălui. Ei sunt siguri că-şi vor atinge scopul înrădăcinând ideea că fiul este singura alternativă viabilă pentru tată.

A doua zi, după sosirea lui El-Baradei, mulţi s-au aşezat în faţa televizoarelor pentru a urmări interviul pe care l-a acordat unui post „independent", adică semioficial. La începutul emisiunii, moderatoarea l-a întrebat despre prezenţa poliţiei în jurul casei sale. Câteva minute mai târziu, ea a anunţat că ministrul de Interne a explicat că poliţiştii erau necesari deoarece în zonă locuieşte şi un ministru. Nu m-am putut împiedica să nu surâd când am auzit această justificare puerilă. Acea zi m-a făcut să înţeleg că nu suntem deloc neputincioşi. Că putem acţiona acum, imediat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite