Drumul pe care nu se merge

Toată lumea se aştepta ca Islanda să ajungă la dezastru economic.Pieţele financiare au reacţionat pozitiv după acordul de la Bruxelles.  Dar ar trebui să privim tabloul mai larg, care include eşecul total al unei doctrine economice – o doctrină care a produs mari  pagube atât în Europa, cât şi în SUA. 

Doctrina în cauză echivalează cu afirmaţia că, în urma crizei financiare, băncile trebuie salvate, iar publicul larg trebuie să plătească preţul. Deci o criză provocată de lipsa de reglementări financiare devine motiv de a ne deplasa şi mai mult către dreapta; o perioadă de şomaj masiv, în loc să impulsioneze eforturile publice de a crea joburi, devine o eră de austeritate, în care cheltuielile guvernamentale şi programele sociale sunt reduse. 

Salvarea băncilor şi pedepsirea angajaţilor nu e o reţetă pentru prosperitate. Există o alternativă. Islanda e o ţară care a mers pe un drum diferit.

Toată lumea se aştepta ca Islanda să ajungă la dezastru economic: băncile au împovărat ţara cu datorii enorme şi s-a crezut că întreaga naţiune va ajunge într-o situaţie disperată.  Dar s-a întâmplat un lucru ciudat pe drumul către Armagedonul financiar: disperarea Islandei a făcut imposibil comportamentul obişnuit, iar ţara a încălcat regulile. În timp ce toate celelalte ţări au salvat băncile şi au obligat populaţia să suporte preţul, Islanda a lăsat băncile să dea faliment şi şi-a extins în schimb sistemul de asigurări sociale. În timp ce toate celelalte ţări încercau să facă pe placul investitorilor internaţionali, Islanda a impus control temporar asupra mişcărilor de capital pentru a avea loc de manevră. 

Cum merge? Islanda nu a evitat daunele economice majore sau scăderea semnificativă a nivelului de trai. Dar a reuşit să limiteze atât creşterea şomajului cât şi suferinţa celor mai vulnerabili; sistemul de ajutor social a supravieţuit şi e intact, ca şi standardele de viaţă decente ale societăţii. În comparaţie cu dezastrul la care se aştepta toată lumea, situaţia echivalează cu un triumf politic. 

E o lecţie pentru noi toţi: suferinţa la care sunt supuşi atât demulţi oameni nu e necesară. Dacă e o vreme a suferinţei, a unei vieţi dure, aceasta e o alegere. Nu trebuia şi nu trebuie să fie aşa.