Donald Trump vrea să ofere azil albilor din Africa de Sud. 70.000 sunt interesați de planul președintelui SUA

0
0
Publicat:

Aproape 70.000 de persoane și-au exprimat interesul de a se muta în SUA ca refugiați în conformitate cu planul președintelui Donald Trump de a oferi refugiu unui grup minoritar alb din Africa de Sud.

Donald Trump Foto: Profimedia
Donald Trump Foto: Profimedia

Donald Trump a dispus pe 7 februarie printr-un ordin executiv înghețarea pe o perioadă nedeterminată a tuturor ajutoarelor oferite Africii de Sud, invocând „acțiuni guvernamentale care alimentează violența disproporționată împotriva proprietarilor de pământ defavorizați din punct de vedere rasial”. Ordinul executiv al lui Trump s-a referit în mod special la afrikaners, un grup minoritar alb care este descendent al coloniștilor olandezi și francezi care au venit pentru prima dată în Africa de Sud în secolul al XVII-lea. Aceștia acuză guvernul sud-african că le încalcă drepturile și că le expropriază abuziv terenurile, a anunțat joi Camera de Comerț a Africii de Sud în SUA (SACCUSA).

În urma acestui ordin, Marco Rubio, secretarul de stat, și Kristi Noem, secretarul pentru Securitate Internă, trebuie să acorde prioritate ajutorului umanitar pentru afrikaners, victime ale „discriminării rasiale nedrepte”, în cadrul programului pentru refugiați, relatează The Independent.

Există aproximativ 2,7 milioane de afrikaners în Africa de Sud, o țară cu o populație de peste 62 de milioane de oameni.

Trump a acuzat guvernul de la Pretoria că a confiscat pământurile minorității albe afrikaner și că a provocat prejudicii Israelului prin acuzația de genocid formulată de Africa de Sud în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ) pentru uciderea a zeci de mii de palestinieni în războiul din Fâșia Gaza. Administrația Trump a acuzat Africa de Sud că sprijină gruparea militantă palestiniană Hamas și Iran și că adoptă o poziție anti-americană. SUA l-au expulzat și pe ambasadorul Africii de Sud, Ebrahim Rasool, acuzându-l că este anti-America și anti-Trump.

Ambasada SUA în Africa de Sud a confirmat primirea listelor de nume de la Camera de Comerț Sud Africană din SUA, care a acționat ca punct de contact pentru întrebări despre program. Neil Diamond, președintele Camerei, a spus că lista conține 67.042 de persoane care și-au exprimat până acum interesul față de oferta lui Trump. 

Mulți dintre ei și-au menționat îngrijorarea legată de reforma agrară și de modul în care consideră că sunt tratați în țară”, a adăugat președintele SACCUSA, care a precizat că majoritatea solicitanților au vârste cuprinse între 25 și 45 de ani.  

Acesta spune că a contactat Departamentul de Stat și ambasada din Pretoria „ca ei să pună la dispoziție un canal pentru sud-africanii care ar dori să obțină mai multe informații și să se înregistreze pentru statutul de refugiat”.

Neil Diamond a susținut că doar autoritățile americane ar putea înregistra oficial cereri de relocare în SUA. Ambasada SUA în Africa de Sud așteaptă instrucțiuni suplimentare cu privire la punerea în aplicare a ordinului lui Trump.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite