Doi lideri ai Frontului Al-Nosra din Siria, pe lista neagră a SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai grupării jihadiste Al-Nosra
Membri ai grupării jihadiste Al-Nosra

Autorităţile americane au anunţat marţi că au adoptat sancţiuni financiare împotriva a doi lideri din cadrul Frontului Al-Nosra, o grupare jihadistă care luptă în Siria, acuzată că este afiliată reţelei teroriste Al-Qaïda, informează AFP.

Departamentul Trezoreriei a anunţat că numele lui Maysar Ali Moussa Abdallah al-Joubouri şi Anas Hassan Khatab au fost adăugate pe lista sa de sancţiuni, fapt care presupune blocarea activelor pe care aceste persoane le pot deţine pe teritoriul SUA şi expunerea la acuzaţii de natură penală a cetăţenilor americani care colaborează cu ele.

Departamentul precizează într-un comunicat că acţiunea sa a decurge din decizia Departamentului de Stat, anunţată anterior, de a înscrie Frontul Al-Nosra pe "lista organizaţiilor teroriste străine".

Trezoreria anunţă totodată că a introdus pe listă membrii "shabbihas" şi ai Jaish al-Shabbi ("Armata Shabbis"), două miliţii care acţionează în contul regimului preşedintelui sirian, Bashar al-Assad.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite