Doi cercetători americani au câștigat Premiul Nobel pentru Economie 2026. Grație lor, guvernele vor fi mai bine pregătite pentru șocurile economice | adevarul.ro

Doi cercetători americani au câștigat Premiul Nobel pentru Economie 2026. Grație lor, guvernele vor fi mai bine pregătite pentru șocurile economice

Publicat:
0
1 live

Economiștii americani Robert E. Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie 2026, pentru cercetările care au contribuit la dezvoltarea modelelor utilizate de băncile centrale și guverne pentru stabilizarea economiei.

Robert E. Hall și Michael Woodford
Robert E. Hall și Michael Woodford Foto: X

Academia Regală Suedeză de Științe a acordat premiul celor doi cercetători pentru contribuțiile lor la fundamentarea microeconomică a stabilizării macroeconomice. Robert E. Hall este afiliat Universității Stanford din California, iar Michael Woodford Universității Columbia din New York.

Cum ajută cercetările celor doi economiști la gestionarea crizelor

Lucrările laureaților au oferit o bază teoretică solidă pentru modelele economice utilizate în prezent de autoritățile din întreaga lume. Aceste modele ajută la înțelegerea modului în care economia reacționează la schimbări bruște, precum crizele energetice sau modificările neașteptate ale consumului populației.

„Activitatea laureaților ne-a oferit o fundamentare teoretică stabilă pentru modelele utilizate astăzi de băncile centrale și guvernele din întreaga lume”, a declarat John Hassler, președintele Comitetului pentru Premiul în Științe Economice.

Potrivit acestuia, cercetările celor doi economiști permit autorităților să fie mai bine pregătite pentru șocurile economice, inclusiv cele provocate de creșterea prețurilor la energie sau de schimbările rapide ale comportamentului consumatorilor.

Premiul Nobel pentru Economie 2026 încheie seria anunțurilor Nobel din acest an

Distincția este cunoscută oficial drept Premiul Băncii Suediei pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel. Acesta a fost instituit în 1968 de banca centrală suedeză, spre deosebire de celelalte cinci premii Nobel, create prin testamentul inventatorului dinamitei.

Distincția pentru Economie încheie seria anunțurilor Nobel din acest an, după premiile pentru medicină, fizică, chimie, literatură și pace, prezentate săptămâna trecută.

Robert E. Hall și Michael Woodford vor primi premiul în cadrul ceremoniei organizate pe 10 decembrie, la Stockholm, la comemorarea morții lui Alfred Nobel, survenită în 1896.

Anul trecut, distincția a fost acordată unui grup de trei cercetători pentru studiile privind rolul inovației în dezvoltarea economică și creșterea bunăstării.

Top articole

Partenerii noștri