Directorul CIA, în Europa pentru discuţii cu Israel, Egipt şi Qatar în vederea facilitării unui acord

0
Publicat:

Directorul CIA va călători în Europa pentru a se întâlni cu omologii săi israelian şi egiptean şi cu prim-ministrul Qatarului în speranţa de a negocia un armistiţiu şi o eliberare a ostaticilor încă deţinuţi de Hamas, au informat joi Washington Post şi site-ul de ştiri Axios, informează AFP.

William Burns a făcut mai multe deplasări de la începutul războiului din Israel. FOTO: Profimedia
William Burns a făcut mai multe deplasări de la începutul războiului din Israel. FOTO: Profimedia

Atât agenţia americană de informaţii, cât şi Casa Albă au refuzat să confirme această informaţie, notează Agerpres. 

William Burns, care a făcut deja mai multe deplasări de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, are programat să se întâlnească cu şeful Mossad-ului David Barnea, şeful serviciilor secrete egiptene Abbas Kamel şi prim-ministrul Qatar Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani, potrivit Washington Post şi Axios, care precizează că această călătoria urmează să aibă loc în zilele următoare, fără însă a oferi informaţii despre locul unde va avea loc întâlnirea.

Deşi a refuzat să confirme informaţiile, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a amintit că William Burns a fost deja implicat în negocierile unui acord privind ostaticii implementat la sfârşitul lunii noiembrie şi a indicat că „participă la eforturile noastre de a încheia un altul”.

La sfârşitul lunii noiembrie, un armistiţiu de o săptămână a permis eliberarea a aproximativ o sută de ostatici în schimbul a cel puţin 240 de prizonieri palestinieni închişi în Israel. Qatar, Egipt şi SUA încearcă în prezent să medieze pentru a obţine un nou armistiţiu.

Brett McGurk, consilierul preşedintelui Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, se află în regiune săptămâna aceasta pentru a participa la negocieri, potrivit Casei Albe.

Conform Axios, Israelul a oferit Hamas, prin medierea Qatarului şi a Egiptului, o pauză de două luni în lupte în schimbul eliberării tuturor ostaticilor. Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de ostatici se află încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 sunt presupuşi morţi.   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite