Davos: Cine câştigă, mâna statului sau mâna invizibilă?

Lumea este în căutarea unor noi reţete economice. Iar summitul economic de la Davos din această săptămână este scena confruntării lor. The Economist face un inventar al slăbiciunilor capitalismului de stat.

Sediile corporaţiilor hibride au transformat urbanistic peisajul lumii emergente. Turnul televiunii chineze din Beijing, zgârie-norii Petronas de 88 de etaje din Kuala Lumpur, sediul VTB din Moscova, toate sunt emblemele unei tendinţe tot mai vizibile în ultimii ani – ascensiunea unui tip de corporaţie hibridă, susţinută de stat, dar care se comportă ca o multinaţională privată. Săptămânalul The Economist dedică în cel mai recent număr al său un întreg dosar acestei tendinţe (plus o dezbatere online).

Topul 10 al celor mai mari companii energetice globale sunt toate corporaţii deţinute de stat. 80% dintre firmele prezente pe bursa din China sunt deţinute de stat, iar în Rusia proporţia este de 62%. Mai mult acest model pare să fie în plină expansiune: China Mobile are o piaţă de 600 de milioane de clienti, iar firmele sprijinite de stat sunt responsabile pentru o treime dintre investiţiile directe realizate în lumea emergentă între 2003-2010.  

Marca înregistrată a noului model este desigur China. Chinezii tind să nu mai vadă modelul corporaţiei hibride ca fiind doar o staţie intermediară în cursa spre capitalismul liberal. Ci ca staţie finală, spune The Economist. Pe fondul crizei Vestului, capitalismul mâinii vizibile este perceput nu doar ca un model sustenabil, ci superior, care a rafinat şi corectat erorile de design existente în proiectul capitalismului liberal. Rusia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sunt state care aplica din plin capitalismul de stat şi care şi-au construit prosperitatea pe un munte de resurse naturale. Şi ceilalţi emergenţi, Brazilia, Africa de Sud tind să „downloadeze” modelul „mâinii vizibile”.

Ce este capitalismul de stat?

Pentru Ian Bremmer, directorul Eurasia Group (o firmă de consultanţă specializată în riscuri politice globale), capitalismul de stat este o formulă care permite elitelor statului instrumentalizarea prosperităţii generată de pieţe în scopuri politice. Liderii ruşi şi chinezi cunosc din propria lor experienţă că statul nu este bun creator de creştere pe termen lung şi că doar pieţele pot genera bunăstarea de care autocraţiile au nevoie pentru a rămâne la putere. Pe de altă parte, elitele statului nu pot lăsa pieţele să decidă perdanţii şi câştigătorii, pentru că astfel s-ar decupla de la rezervorul de bani fără de care nu şi-ar putea perpetua puterea. În esenţă, scopul primar al sistemului nu este de a produce prosperitate, ci de a se asigura că prosperitatea pieţelor nu le ameninţă puterea, spune Ian Bremmer.

Erori de programare

Şi totuşi o analiză în detaliu a capitalismului de stat expune o serie de slăbiciuni structurale, arată The Economist.

În primul rând, giganţii de stat înghit capitalul şi talentul care ar fi putut utilizate de companiile private. Iar studiile arată cum companiile de stat gestionează capitalul mult mai puţin eficient decât cele private şi cresc mult mai încet.

În al doilea rând, companiile de stat sunt foarte bune în a copia şi produce în masa (beneficiind de ajutorul infrastructurii de stat) ceea ce au inovat ceilalţi. Dar nu să inoveze. Ele tind să piardă competiţia ideilor. Atunci când trebuie să producă propriile idei companiile de stat devin mai puţin competitive. ”Pe termen lung, oficialii statului, nu pot valoriza activele sau aloca resursele la fel de eficient pe cât o face piaţa liberă”, spune Ian Bremmer. Mai mult, capitalismul de stat tinde să avantajeze insiderii bine conectaţi în dauna inovatorilor din afara establishmentului. În Rusia este de notorietate că noua clasă a „birogarhilor”, domină atât Kremlinul cât şi mediul de business. În cele din urmă, sistemul este predispus crizei, pepetuând inegalităţile şi frustrările sociale.

În al treilea rând, nimic nu garantează stabilitatea modelului. Capitalismul de stat funcţionează optim când este gestionat de o administraţie competentă. Spre deosebire de Brazilia sau Africa de Sud, China proiectează o cultură instituţională care maximizează virtuţile „mandarinului”. Pentru Francis Fukuyama, sistemul chinez are mici şanse să fie reprodus cu succes în afara Asiei fiind unul specific cultural: administraţia chineză este construită pe o lunga tradiţie a recrutării meritocratice şi pe valoririzarea tehnocraţiei. Este un model de eficienţă administrativă perfect compatibil cu state precum Coreea de Sud sau Singapore, deja aflate în sferă culturală chineză. 

Totodată, pentru Ian Bremmer, capitalismul de stat se teme de „distrugerea creativă” care tinde să autoregenereze si să asigure vitalitatea metabolismului capitalismului liberal. Când industriile mor, muncitorii, resursele şi ideile care s-au aflat în spatele lor se reinventează în servicii şi bunuri ce răspund unor alte nevoi. Dar în capitalismul de stat, când industriile neprofitabile dau semne de moarte clinică, acestea sunt menţinute pe linia de plutire în mod ertificial de lobbyul pe care îl au în interiorul establishmentului guvernamental.

Paradisul „startup”-urilor

Într-o zi, anularea avantajelor competitive va face din China o piaţa mult mai puţin atractivă pentru investitorii străini, avertizează Ian Bremmer. Ridicarea standardului de viaţă va face mai scumpă mâna de lucru, încurajând companiile să caute în Vietnam, Tailanda, Indonezia, Malaezia, Filipine avantaje similare.

Între timp, centrele de inovaţie globală rămân reţelele de mici start-up-uri iar America rămâne şi în 2012 o piaţă ideală pentru comercializarea ideilor şi pentru lansarea unui business (o tendinţă care s-a păstrat în ultimii 50 de ani). Este o piaţă imensă (cu o infrastructură adecvată, un ecosistem de tip Silicon Valley) care oferă unei afaceri potenţialul de a se dezvolta la viteze ameţitoare. „Aici se află antreprenoriatul, aici sunt investiţiile în tehnologie modernă. În schimb, China produce milioane şi milioane de ingineri. Dar aceştia sunt foarte diferiţi de creatorii de noi businessuri. 50% dintre milionarii chinezi spun că vor să trăiască în Statele Unite. În cele din urmă, calitatea vieţii contează. Aşadar-Steve Jobs a murit! Trăiască Steve Jobs!”

Vedeți și:

Ian Bremmer,”Free market vs. state capitalism”, 25 ianuarie 2012

“The visible hand”, The Economist, 21 ianuarie 2012

“And the winner is…”, The Economist, 21 ianuarie 2012

“State capitalism’s global reach: New masters of the universe”, The Economist, 21 ianuarie 2012

“The Economist Debates: The rise of the state capitalism”, The Economist, 21 ianuarie 2012