Cum face Kim Jong-un bani pentru plăcerile sale excentrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile extravagante ale dictatorului nord-coreean Kim Jong-un fac să pălească risipa de bani pe care obişnuia să o facă răposatul său tată, deşi populaţia suferă de foamete cruntă. Printre afacerile dubioase ale lui Kim Jong-un se numără traficul cu fildeş şi cu băuturi alcoolice, ceea ce i-a permis liderului nord-coreean să cheltuiască în 2012 cu 645 de milioane de dolari mai mult decât în anul precedent.

Cheltuielile pe bunuri luxoase au crescut dramatic în 2012, la doar un an de la venirea la putere a tânărului Kim Jong-un, după ce tatăl său Kim Jong-il a condus ţara din 1994 până în 2011, anul în care a încetat din viaţă.

Potrivit unui raport întocmit de Comisia ONU care anchetează respectarea drepturilor omului în Coreea de Nord, publicat luni, Kim Jong-il se răsfăţa cu un stil de viaţă luxos care devenea mai scump în fiecare an cu 300 de milioane de dolari.

Importurile făcute de regimul de la Phenian în 2012 includ zeci de maşini luxoase marca Mercedes-Benz şi instrumente muzicale, fiind menţionate mai multe piane de înaltă calitate, relatează cotidianul britanic „The Telegraph”.

Raportul nu explică modul în care bunurile au ajuns în ţară, deşi Coreea de Nord este supusă restricţiilor impuse de ONU, care interzic exporturile de bunuri de lux către Coreea de Nord.

Kim Jong-un ar fi cheltuit o sumă imensă pentru a ridica un teatru personal cu 1.000 de locuri, destinate acoliţilor lui, mişcare despre care experţii cred că este menită să cumpere loialitatea lor, notează „The Telegraph”.

Un fost oficial nord-coreean care a reuşit să fugă din ţară a relatat că liderul ţării reuşea să obţină valută pentru a-şi întreţine stilul de viaţă risipitor datorită traficului ilegal cu fildeş şi vânzările de băuturi alcoolice, principalii săi parteneri comerciali fiind ţările islamice, dar afacerile se extindeau de la China până la Africa.

Coreea de Nord rămâne una dintre cele 34 de ţări din lumea întreagă care depinde de ajutoarele străine pentru a supravieţui.

 

 

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite