UPDATE Convoaie umanitare intră în Fâșia Gaza: Punctul de trecere Rafah, deschis pentru a doua zi consecutiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de trecere de la Rafah, care leagă Egiptul de Fâşia Gaza, a fost deschis duminică pentru a doua zi consecutiv pentru a permite intrarea a 17 camioane încărcate cu ajutoare umanitare, relatează presa locală.

Ajutoare umanitare pentru Gaza FOTO EPA-EFE
Ajutoare umanitare pentru Gaza FOTO EPA-EFE

Postul egiptean de televiziune Al Qahera News a transmis în direct intrarea acestor vehicule prin Rafah spre Gaza.

Anterior, EFE relatase, potrivit Agerpres, că mai multe camioane încărcate cu ajutoare umanitare stăteau şi aşteptau la Rafah pentru a intra în enclava palestiniană.

Agenţia spaniolă de presă numărase 17 camioane cu ajutoare pentru Gaza staţionate de partea egipteană a graniţei şi care aşteptau să primească permisiunea de a intra în teritoriul controlat de Hamas.

Sâmbătă, autorităţile care gestionează punctul de trecere a frontierei de la Rafah au închis trecerea pe ambele părţi după ce au descărcat cele 20 de camioane cu ajutoare umanitare, în cadrul primei misiuni de acest fel.

Persoane care au participat la procesul de livrare a ajutoarelor au declarat pentru EFE că, anterior intrării în Gaza, autorităţile egiptene au inspectat convoaiele, care au fost apoi recepţionate de membri ai Semilunii Roşii Palestiniene şi ai ONU.

AFP relatează că în Fâșia Gaza au intrat şi şase cisterne. Un jurnalist AFP, care a observat transportul, spune că este vorba de carburant. Informația a fost obţinută din partea unui responsabil palestinian al terminalului de la Rafah care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea. Penuria de combustibili afectează grav teritoriul palestinian controlat de gruparea islamistă Hamas.   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite