Cinci persoane și-au pierdut viața în urma căderii ajutoarelor umanitare | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane și-au pierdut viața și alte zece au fost rănite în urma căderii pachetelor cu ajutoare umanitare lansate din avioane în orașul Gaza, conform unei surse medicale, scrie AFP, notează Agerpres.

Avion de tip C-130 folosit pentru lansarea de ajutoare FOTO: Valentin Ciobîrcă, MApN (Arhivă)
Avion de tip C-130 folosit pentru lansarea de ajutoare FOTO: Valentin Ciobîrcă, MApN (Arhivă)

Victimele au primit tratament la spitalul al-Shifa din Gaza, a transmis pentru AFP Mohammed al-Shiekh, asistentul-şef al Departamentului de urgenţe al spitalului, care a adăugat că accidentul a avut loc în tabăra de refugiaţi al-Shati, la vest de oraşul Gaza.

„Când avioanele au început să arunce încărcătura, eu şi fratele meu am mers în zonă sperând să luăm un sac cu făină”, a declarat Mohammed al-Ghoul, un bărbat de 50 de ani care locuieşte în tabără situată în apropierea mării.

„Dar paraşuta nu s-a deschis şi încărcătura a căzut ca o rachetă pe acoperişul uneia dintre case”, a explicat acesta, indicând că atunci a văzut persoane purtând trei cadavre şi a văzut și alte persoane rănite printre cei care s-au adunat pentru a încerca să recupereze ajutoarele aruncate.

„Este o tragedie care se adaugă la tragedia trăită de palestinieni în Fâşia Gaza”, a deplâns situaţia Mahmud Basal, purtătorul de cuvânt al apărării civile din Gaza, precizând că din cele zece persoane afectate, unele au fost rănite grav.

De câteva zile, Statele Unite şi alte ţări, precum Iordania şi Franţa, realizează lansări aeriene de ajutoare alimentare în Fâşia Gaza asediată de Israel, afectată de o criză umanitară majoră şi ameninţată cu foametea, potrivit ONU.

O sursă din armata iordaniană a declarat pentru AFP că Iordania a efectuat vineri o lansare umanitară cu patru avioane în nordul Gazei, fără să fie înregistrate incidente."Mărfurile ale căror paraşute nu s-au deschis şi care au căzut liber în timpul unei lansări în Gaza, vineri, nu provin de la un avion iordanian", a spus sursa. Cele patru avioane iordaniene care au efectuat această misiune în parteneriat cu alte cinci ţări şi-au îndeplinit misiunea fără incidente.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite