Chiar se confruntă în România pro-americanii cu pro-ruşii?

Fiecare găseşte ce vrea în volumul wiki-scurgerilor care se publică în România. Doamna Zoe Petre, cu Istoria la bază şi cu experienţa culiselor Preşedinţiei, constată că zona Puterii îşi întăreşte cu această ocazie analizele pe care le-a servit Ambasdei SUA.

Lectura wikileaks seamănă mai mult cu privitul pe gaura cheii decât cu contemplarea unor mari adevăruri existenţiale. Nu mi se pare senzaţional faptul că opinia publică află tot felul de detalii picante despre personalităţi politice cum ar fi Berlusconi, Băsescu sau Sarkozy. Cablogramele conţin detalii care pot fi citite în orice tabloid. Mă îngrijorează însă, tocmai sub acest aspect, reacţia mass-media din România în faţa acestor bârfe, pompos rebotezate “dezvăluiri”.

După ce ei înşişi, sau confraţi de-ai lor, au vehiculat cu spor o sumă de anecdote despre mai toţi politicienii români, cei mai mulţi dintre ziariştii care au comentat telegramele referitoare la România au reacţionat la repetarea acestor anecdote în cablogramele Ambasadei SUA de parcă astfel propriile lor texte ar fi dobândit un acces privilegiat la un nivel suprem de adevăr absolut.

Pro-americanismul temperat de SUA

Ca în orice analiză a surselor, şi în acest caz multe depind de cine a emis iniţial informaţia, de cine a receptat-o, de modul în care a formulat el mai departe informaţia, precum şi de modul (cât se poate de selectiv, în cazul României) în care ajunge aceasta la cunoştinţa opiniei publice. Să luăm un caz, de pildă cel referitor la poziţiile diferiţilor decidenţi politici români faţă de SUA.

În cablogramele publicate recent, găsim evaluări diferite: unele aproape verificabile, de pildă paragraful care afirmă că  până la mijlocul anilor 2000, PNL era cel mai prooccidental partid din România. Totuşi, în perioada guvernării PNL din 2005 - 2008 a premierului Călin Popescu Tăriceanu, partidul s-a opus proamericanismului lui Băsescu. Chiar dacă orice analist serios ştie că ambele guverne Tăriceanu nu s-au opus SUA, dar s-au opus cezarismului lui Traian Băsescu, inclusiv tendinţei sale de a minimaliza relaţia României cu UE, paragraful citat, cam simplist, nu e intolerabil de departe de adevăr.

Când însă aflăm din alte cablograme că Ambasada SUA e convinsă nu numai că liderii liberali ar fi “anti-americani”, ci şi că ar fi “pro-ruşi”, începem să ne întrebăm ce surse, altele decât consilierii Preşedintelui României - în colaborare cu tot felul de servicii “discrete”-, ar fi putut emite astfel de alegaţii. Asta cu atât mai mult cu cât şi documentele provenind de la Ambasada SUA de la Moscova, şi întreaga operaţie de ‘resetare’ a raporturilor ruso-americane, nu lasă prea mult loc unui astfel de maniheism de tip McCarthy. Până şi aprigul preşedinte Bush în vizită la Bucureşti ne îndemna să fim o punte către Moscova, nu să trecem Prutul cu arma’n mână.

E adevărat, pe de-altă parte că, aşa cum observa încă din primele săptămâni ale acestui tsunami mediatic Michael Brenner, profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Pittsburgh (http://asiasentinel.com), Wikileaks sunt şi proba unei regretabile hybris care îi face pe americani să creadă că oricine nu e de acord cu ei în orice situaţie merită să fie clasat ca anti-american. Şi ăsta e un secret demn de Polichinelle – vezi cazul Teo Peter - aşa că poate fi instrumentalizat în orice operaţie de dezinformare cât de cât iscusită. Stagiari juvenili ai ambasadelor SUA, cu un orizont mai degrabă provincial, culeg oarecum de-a valma fragmente de realitate, născociri, bârfe şi mistificări - unele întâmplătoare, altele deliberate şi sistematice -, le traduc în idiomul Americii birocratice şi le transmit Centralei.

Raţionamente în cerc

Că e vorba de o intoxicare - mai mult în paguba românilor decât în beneficiul americanilor - se vede clar din modul în care diferiţi comentatori comentează aceste alegaţii. Articole care insistă apăsat asupra opoziţiei pro-american/pro-rus din cablograme se prefac a crede că acestea ar avea o cu totul altă consistenţă analitică decât cele despre ministresele saucy sau despre alte excese la vârf. Dar cel mai explicit este dl. Cristian Preda, care construieşte un întreg edificiu de raţionamente circulare pentru a confirma propriile sale analize interne prin observaţiile din cablograme, în ciuda faptului că acestea provin explicit din acelaşi cerc de consilieri prezidenţiali care le preface în adevăruri de netăgăduit. Analiza făcută de Traian Băsescu corespunde cu cea făcută de ambasada americană, conchide cu îndreptăţită satisfacţie dl. Preda văzând că poveştile de groază ale echipei prezidenţiale au fost luate în seamă, înregistrate şi transmise la Washington.

Pretinsul silogism pe care dl. Preda ni-l propune este următorul: oligarhii sunt ruşi, USL e dominată de oligarhi, ergo – USL e pro-rusă. Sau, încă şi mai explicit: USL e şi ea o noxă a Uniunii Sovietice, asta ar putea fi concluzia politică. Ideea asta că USL luptă cu dictatura e minciuna pe care o spuneau şi sovieticii in ţările democratice pe care le-au invadat. USL nu luptă cu dictatura, ci exprimă această nostalgie după bolşevism. În aceeaşi logică, sovieticii vorbeau şi de reforma şi modernizarea economiei, a societăţii şi a administraţiei. Ergo, oricine vorbeşte de toate astea e şi el, ipso facto, suspect de bolşevism: asta să fie concluzia politică?

Dr. Zoe Petre are o îndelungată carieră în predarea Istoriei la Universitatea Bucureşti. A fost consilieră a preşedintelui Emil Constantinescu.