Charles al III-lea, proclamat drept rege al Canadei: Doliu de zece zile pentru regina Elisabeta a II-a
0Canada l-a proclamat sâmbătă pe Charles al III-lea drept regele său în cadrul unei ceremonii organizate la reşedinţa oficială din Ottawa a guvernatorului general, reprezentantul monarhului în Canada, care îndeplineşte atribuţiile de şef de stat în numele coroanei, transmite Reuters.
Anterior, Consiliul de Ascensiune s-a reunit la Palatul St. James din Londra pentru a-l proclama pe Charles al III-lea drept suveran al Regatului Unit. Ceremoniile sunt protocolare şi oficializează schimbarea şefului de stat, notează Reuters, potrivit Agerpres.
Charles, în vârstă de 73 de ani, a devenit automat rege al Regatului Unit şi şef de stat al altor paisprezece regate, inclusiv al Canadei, odată cu decesul mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
Canada a anunţat o perioadă de doliu de zece zile pentru regină, care a murit la vârsta de 96 de ani.
Deşi Canada a scăpat de statutul de colonie britanică în 1867, totuși a rămas în Imperiul Britanic până în 1982 şi este încă membru din Commonwealth-ul ţărilor din fostul imperiu care îl au ca şef de stat pe monarhul britanic.
Premierul Justin Trudeau şi guvernatorul general Mary Simon au semnat un decret prin care îl proclamă pe Charles al III-lea drept noul suveran al Canadei.
Sunete de trompete au precedat citirea decretului de proclamare a noului monarh, care a avut loc în engleză şi franceză. Ceremonia s-a încheiat cu 21 de salve de tun şi interpretarea imnului „God Save the King" de către fanfara forţelor armate, relatează Reuters.