Cel puţin 44 de oameni au murit în Zimbabwe, după răsturnarea unui feribot supraîncărcat care naviga pe cel mare lac artificial din lume | adevarul.ro

Video Cel puţin 44 de oameni au murit în Zimbabwe, după răsturnarea unui feribot supraîncărcat care naviga pe cel mare lac artificial din lume

Publicat:
0
1 live

Cel puțin 44 de persoane și-au pierdut viața după ce un feribot de pasageri s-a răsturnat pe lacul Kariba, în Zimbabwe, potrivit unui nou bilanț anunțat miercuri de autorități.

Ambarcațiunea s-a răsturnat marți pe lacul Kariba, care marchează granița dintre Zimbabwe și Zambia, relatează AFP și Le Monde.

Potrivit Unității de Protecție Civilă (CPU), feribotul avea o capacitate de 90 de persoane, însă la bord se aflau cinci membri ai echipajului și 114 pasageri adulți, precum și un număr necunoscut de copii care nu aveau vârsta necesară pentru a deține bilet.

Autoritățile au declarat stare de catastrofă după accident. Președintele Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a precizat că naufragiul a fost provocat de condițiile meteorologice nefavorabile și de valurile puternice.

Feribotul aparținea Agenției pentru Dezvoltare Rurală (RIDA) și efectua o cursă între orașele Kariba și Chalala, cu opriri în mai multe insule și comunități de pescari din zonă.

Potrivit datelor oficiale, 77 de persoane au fost salvate și transportate pe Long Island, situată în mijlocul lacului. Echipele de intervenție au mobilizat bărci, scafandri și un elicopter pentru operațiunile de căutare, însă vremea rea a îngreunat semnificativ misiunea de salvare.

Un martor a relatat că feribotul a părăsit portul în condiții meteo dificile și că o valură puternică ar fi lovit ambarcațiunea, afectând motorul și provocând oprirea acesteia înainte de răsturnare.

Feribotul era supraîncărcat. FOTO captură Agence de Presse Africaine Apanews
Feribotul era supraîncărcat. FOTO captură Agence de Presse Africaine Apanews

Lacul Kariba, situat la peste 300 de kilometri nord-vest de capitala Harare, este considerat cel mai mare lac artificial din lume după volumul de apă.

Tot miercuri,o femeie a murit, iar peste 200 de persoane au fost salvate după ce un feribot care circula între insulele indoneziene Bali și Lombok a luat foc în largul coastei insulei Lombok, în condiții de mare agitată.

Amintim că, in iulie, un feribot cu 133 de persoane la bord s-a răsturnat în Guyana. Autoritățile au salvat  67 de oameni, inclusiv 15 copii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite