Cei mai bogați oameni ai lumii au câștigat sume record în 2025, arată datele Bloomberg
0Cei mai bogați 500 de oameni ai lumii și-au majorat averile cu un total record de 2,2 trilioane de dolari într-un singur an, pe fondul creșterii accelerate a piețelor financiare, de la acțiuni și criptomonede până la metale prețioase. Informațiile provin din Bloomberg Billionaires Index, citat de agenția Bloomberg.

În urma acestor câștiguri, averea cumulată a celor incluși în index a ajuns la aproximativ 11,9 trilioane de dolari. Creșterea a fost impulsionată, potrivit Bloomberg, de evoluțiile favorabile ale piețelor după victoria lui Donald Trump în alegerile de la finalul anului 2024. Avansul a fost temporar întrerupt în aprilie, când temerile privind introducerea unor noi tarife comerciale au provocat cea mai mare pierdere zilnică de avere de la începutul pandemiei.
Sectorul tehnologic a fost principalul motor al creșterii
Sectorul tehnologic a fost principalul motor al creșterii, pe fondul entuziasmului continuu legat de inteligența artificială, care a susținut puternic acțiunile marilor companii americane din domeniu.
Aproximativ un sfert din câștigurile totale au revenit unui grup restrâns de opt persoane, printre care se numără Larry Ellison, cofondatorul Oracle, Elon Musk, directorul executiv al Tesla, Larry Page, cofondatorul Alphabet, și Jeff Bezos, fondatorul Amazon. Totuși, concentrarea câștigurilor a fost mai redusă decât în anul precedent, când aceiași opt miliardari au generat 43% din creșterea totală a averilor.
La începutul anului, Elon Musk a dominat clasamentul celor mai bogați oameni din lume, devenind și o figură politică influentă, după ce a donat aproape 300 de milioane de dolari pentru campania electorală a lui Donald Trump. El a petrecut o mare parte din prima parte a anului 2025 la Washington, implicându-se în inițiativele administrației de reducere a cheltuielilor.
Spre finalul anului, atenția s-a mutat însă asupra lui Larry Ellison. Creșterea puternică a acțiunilor Oracle, susținută de investițiile agresive ale companiei în infrastructura pentru inteligență artificială, l-a propulsat temporar pe Ellison pe primul loc în clasamentul mondial al averilor, în luna septembrie.
Deși acțiunile Oracle au scăzut ulterior cu aproximativ 40% față de maximul atins, Ellison a rămas în atenția publică și prin implicarea sa într-o ofertă de preluare a Warner Bros. Discovery, inițiată de compania Skydance, condusă de fiul său, David Ellison.
Creșterile nu s-au limitat la Statele Unite
În timp ce indicele american S&P 500 a avansat cu 17% de la începutul anului, până la 30 decembrie, alte piețe au avut performanțe superioare, precum FTSE 100 din Marea Britanie, cu un plus de 22%, și indicele Hang Seng din Hong Kong, care a crescut cu 29%.
Alte clase de active au înregistrat evoluții și mai puternice. Metalele prețioase au avut unul dintre cei mai buni ani din ultimul deceniu, pe fondul orientării investitorilor către active considerate sigure. Cuprul și metalele rare au câștigat importanță strategică, iar marii proprietari din domeniu, inclusiv magnata australiană Gina Rinehart și familia chiliană Luksic, și-au sporit averile cu miliarde de dolari.
Până la declinul recent, și piața criptomonedelor a depășit performanța acțiunilor. Bitcoin a atins noi maxime istorice după victoria lui Trump și a continuat să crească în contextul unor decizii favorabile industriei cripto adoptate de administrația americană.
Totuși, prăbușirea amplă a pieței cripto, începută în octombrie, a șters aceste câștiguri și a afectat semnificativ averile unor miliardari importanți din domeniu.
Potrivit Bloomberg Billionaires Index, printre cei care au avut cele mai mari câștiguri și pierderi în acest an se numără:
Câștigători
Larry Ellison (Oracle): avere estimată la 249,8 miliarde de dolari, cu o creștere anuală de 57,7 miliarde
Elon Musk (Tesla, SpaceX, X): avere estimată la 622,7 miliarde de dolari, în creștere cu 190,3 miliarde
Gina Rinehart (Australia): avere de 37,7 miliarde de dolari, plus 12,6 miliarde
Donald Trump și familia: avere estimată la 6,8 miliarde de dolari, în creștere cu 282 de milioane
Perdanți
Manuel Villar (Filipine): avere de 10 miliarde de dolari, pierderi de 12,6 miliarde
Bob Pender și Mike Sabel (Venture Global): câte 7 miliarde de dolari fiecare, pierderi de 17,7 miliarde fiecare
Michael Saylor (MicroStrategy): avere de 3,8 miliarde de dolari, pierderi de 2,6 miliarde
Wang Xing (Meituan): avere de 7,9 miliarde de dolari, pierderi de 3,5 miliarde
Bloomberg notează că, doar în 2025, cei mai bogați antreprenori din sectorul tehnologic american și-au majorat averile cumulat cu peste 550 de miliarde de dolari, beneficiind de valul investițiilor în inteligența artificială.























































