Căpitanul unei expediţii de traversare a Atlanticului cu un velier ca în secolul al XVII-lea a decedat înainte de a ajunge la destinaţie

0
Publicat:

Căpitanul în vârstă de 75 de ani al expediţiei ''La Peregrina'', un velier al cărui echipaj şi-a propus să traverseze Atlanticul folosind doar mijloace de navigaţie datând din secolul al XVII-lea, a decedat sâmbătă la 420 de mile marine de insula Guadelupa, a anunţat producătorul cinematografic Ezaro Films, citat de agenţia EFE.

Căpitanul Javier Babé FOTO www.telecinco.es
Căpitanul Javier Babé FOTO www.telecinco.es

Velierul a plecat pe 12 martie din insula spaniolă La Gomera (arhipelagul Canarelor) în direcţia unei mici insule din sudul Caraibelor, cu obiectivul de a traversa 3.000 de mile din Oceanul Atlantic şi a ajunge într-un punct stabilit la destinaţie cu mijloace şi instrumente de navigaţie din secolul al XVII-lea, transmite Agerpres.

Însă sâmbătă dimineaţă, cu trei zile înainte de sosirea la destinaţie, căpitanul Javier Babé a suferit o criză cardiacă şi a decedat zece ore mai târziu.

Unul dintre membrii echipajului, de profesie cardiolog, a reuşit iniţial să-l stabilizeze şi căpitanul îşi recăpătase astfel cunoştinţa. A fost apoi contactată o navă de croazieră pentru a-l evacua de pe velier, dar între timp căpitanul a decedat în urma unei insuficienţe cardiace congestive.

Unul dintre cei opt membri ai echipajului velierului, toţi cu vârste de peste 70 de ani, este scriitorul Alfredo Conde, care în Spania a primit Premiul Naţional de Literatură şi Premiul Nadal.

Intenţia producătorului cinematografic Ezaro Films este de a transpune experienţa acestei expediţii într-un film documentar care să ofere perspectiva unică a unei călătorii în timp.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite