Ion Besoiu, comandantul Lupan care ne-a dus la capătul pământului, în Țara de Foc. Aventuri din timpul filmărilor la „Toate pânzele sus“ VIDEO

Actorul Ion Besoiu a rămas în memoria tuturor ca Anton Lupan care a plecat într-o călătorie cu goeleta „Speranța“ spre Țara de Foc.

Ion Besoiu a murit la 18 ianuarie 2017, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Capitală, însă ne-a lăsat moștenire o serie de roluri remarcabile. De departe, cel mai îndrăgit este cel din filmul „Toate pânzele sus“.

Cristian Șofran și Ion Besoiu Arhivă Adevărul

Produs între 1975 - 1977, filmul „Toate pânzele sus“ prezintă în 12 episoade aventura goeletei Speranţa în drumul său către Ţara de Foc. Anton Lupan (Ion Besoiu), căpitanul navei, pleacă în căutarea prietenului său Pierre Vaillant (Ion Dichiseanu), luat prizonier de către piraţi.

Echipajul format din Ieremia (Sebastian Papaiani), Gherasim (Ilarion Ciobanu), Ismail (Jean Constantin), Mihu (Cristian Şofran), George Paul Avram – Haralamb şi Adnana (Julieta Szönyi), are parte de numeroase peripeţii.

Oamenii sunt curajoşi şi astfel reuşesc împreună să treacă peste toate încercările şi îl urmează încrezători pe căpitan în căutarea prietenului dispărut.

Julieta Szönyi și Ion Besoiu Arhivă Adevărul

Ion Besoiu a interpretat rolul comandantului Anton Lupan în filmul „Toate pânzele sus“. Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul a spus că a fost una din cele mai frumoase etape din viaţa sa. „Ne-am îmbarcat la propriu. Stăteam pe vas cât e ziua de lungă, iar uneori am filmat şi noaptea pe o corabie în toată regula, de 17 tone“.

„Am învăţat să toate regulile marinăreşti, chiar şi să pescuim la ţaparină. Am învăţat că pericolele mării îi face pe oameni să înveţe ce e aia camaraderie. Am învăţat să mânuim velele, dar şi să urcăm în gabie. Când venea seara aveam impresia că şi hotelul se clatină“, povestestea marele într-un interviu acordat cotidianului Adevărul. 

Şi el şi-a amintit despre „botezul marinăresc“. Înainte de a începe filmările, regizorul i-a supus la mai multe. Au fost scoşi pe mare cu o navă de la Constanţa, a unui institut de sondare. Tot în acea perioadă au participat şi la o vânătoare de delfini.

O lumină aparte în amintirile lui din acea perioadă a fost nea Florin, nostromul. „Într-o zi ne întorceam din larg şi marea se montase foarte repede, eu, pe drumul de întoarcere, am stat lângă timonă, alături de nea Florin. În cele din urmă am ancorat în Portul Tomis, dar cu vasul înclinat. Când totul s-a terminat am fost poftit în cabină la o saramură de stavride şi la o votcă.

Atunci l-am întrebat dacă nu i-a fost frică. El mi-a răspuns afirmativ, dar că asta e meseria lui. «Am fost marinar din tată în fiu. Bunicul a murit în Marea Sargaselor, iar tata a sfârşit la fel în Marea Nordului». Şi l-am întrebat: «Şi nu ţi-a fost frică să pleci pe mare? Nu te-ai gândit că poţi să sfârşeşti la fel?» La care el mi-a zis: «Cum a murit bunicul tău?» În pat. «Şi tatăl tău?» În pat. «Păi şi ţie nu ţi-e frică să te urci în pat?»“

Ion Besoiu a iubit oraşul Constanţa aşa cum şi-a iubit meseria.  „Aveţi acolo un oraş multicultural, unde nu există nicio urmă de şovinism“.

Păstra încă în memorie oraşul aşa cum era el în urmă cu patru decenii, cu bragagerii la colţ de stradă, cu cafea turcească. Îşi amintea de Piaţa Ovidiu plină de flori, de restaurantul de peste drum de statuia lui Ovidiu, unde se mâncau covrigi calzi şi se bea iaurt gras de oaie... „Constanţa? O poezie extraordinară. Am mai fost de atunci la Constanţa, dar mă îneacă regretele“.

Marea bătălie româno-arabă de la Palas

Ion Besoiu a avut parte de o aventură demnă de un scenariu de film şi în viaţa reală, în timpul filmărilor la serial, alături de regizorul Mircea Mureşan şi de căţelul Lăbuş.

Pe litoralul românesc, echipa de filmare a locuit la hotelul Palas. În cel mai luxos apartament al stabilimentului locuia în acea perioadă un şeic, care venise în România ca să cumpere oi.

Într-o seară, în timp ce regizorul îl plimba pe Lăbuş, la intrarea în hotel s-a iscat un scandal între şeicul respectiv şi un taximetrist. Arabul se supărase că şoferul, care aştepta o comandă, parcase pe locul pe care-l utiliza el de obicei.

Spiritele s-au încins rapid. „Cei doi s-au luat la bătaie, iar Lăbuş, care nu suporta scandalul, a început să latre la ei. A apărut şi un marinar de-al arabului, care s-a repezit la şofer, încercând în acelaşi timp să îndepărteze câinele cu lovituri de picior. Speriat că îl loveşte şi ratez filmările, am intrat între ei, ca să-l scot pe Lăbuş. Numai că marinarul m-a lovit cu pumnul în faţă. Mi-am amintit şi eu câte ceva din anii de ucenicie la box şi i-am tras una exact în colţul bărbiei, încât a zburat peste capota taxiului.

A ieşit şi Besoiu cu un pistol în mână şi i-a pus la perete pe arabi, cu mâinile sus. Între timp apăruse şi un Aro al Miliţiei. Un plutonier a sesizat pistolul: «Ce-i cu ăsta?!» Besoiu i l-a pus în mână. Era o jucărie de plastic, dar care imita perfect un Browning. Cei doi scandalagii au fost duşi la secţie, iar eu am ajuns la spital, pentru că aveam o fisură la deget.

Directorul de producţie, Sideriu Aurian, evreu pus pe câştig, a reclamat la miliţie că filmările sunt puse sub semnul întrebării: «Dacă regizorul e indisponibil numai câteva zile şi e foarte mult! Ratăm filmări de milioane!» De fapt s-a filmat, doar nu dirijam cu degetul fracturat. Tămbălăul a luat însă proporţii, s-a interzis ieşirea din ţară a arabilor, a venit de la Ministerul Agriculturii un director alarmat de situaţie, pentru că şeicul tocmai îmbarcase un vapor plin cu oi vii. Pentru că nu se putea să nu existe coincidenţe ca-n filme, tipul, Petrică Munteanu, fusese coleg de clasă cu Besoiu. Ne-a convins să retragem într-un final reclamaţia. Şeicul şi-a luat în scris angajamentul că va plăti daune dacă va fi cazul. N-a fost!“, a povestit Mircea Mureşan pentru Adevărul.

Din bogata sa filmografie, cu peste 80 de filme, amintim: "Vulturul" (1957), "Furtuna" (1960), "Cartierul Veseliei" (1964), "Haiducii" (1965), Mihai Viteazul" (1966),"Castelul condamnaţilor" (1970), "Ultimul cartuş" (1973), "Actorul şi sălbaticii", "Nemuritorii", "Un comisar acuză" (1974), "Toate pânzele sus" (1976), "Revanşa" (1978), "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), "Drumul oaselor" (1980), "Capcana mercenarilor" (1981), "Horea" (1984), "Colierul de turcoaze" (1985), "Mircea" (1988), "Kilometrul 36" (1989), "Polul Sud" (1991), "Această lehamite", "Lombarzilor 8" (serial TV), potrivit volumului ''1234 cineaşti români''. De asemenea, a făcut parte şi din distribuţia filmului "Cenuşă şi sânge" (2008) şi a filmat pentru două episoade din telenovela "Regina" (2009).