Bruxelles, ora adevărului

La 18 octombrie, seara, la sfârşitul a două zile de summit al şefilor de stat şi de guvern, se vor putea trage unele concluzii.

Luaţi un calendar şi încercuiţi datele importante cu un creion. În cel puţin o săptămână şi în maximum trei, Europa ori va fi mai puternică, ori va risca să nu mai fie. Este un moment în care se joacă totul pe o carte. După patru ani de criză financiară, trei de recesiune şi unul de tragedie greacă, Uniunea Europeană are nevoie de fapte, şi nu de vorbe. Scadenţele se aglomerează. La 18 octombrie, seara, la sfârşitul a două zile de summit al şefilor de stat şi de guvern, se vor putea trage unele concluzii.

Atunci se va vedea dacă Zona Euro a decis să se facă îndeajuns de mare pentru a reduce la tăcere pieţele ce o ameninţă. Se anunţă astfel zile lungipetrecute pe un montagne russe. La Helsinki, guvernul este agitat în ultima perioadă de o componentă naţionalistă de „adevăraţi finlandezi", care nu vor să primească notele de plată ale unor datorii care nu sunt ale lor. Un posibil răspuns va fi aflat în momentul în care  Barroso va pronunţa „Discursul despre starea Uniunii". Apoi este aşteptată reacţia europarlamentului referitoare la „Six Pack", cele şase măsuri care ajută la coordonarea politicilor de bilanţ. Dacă va trece, se poate spune că se configurează relansarea Uniunii monetare.

Vine apoi rândul Bundestagului să-şi dea acordul. La Berlin, politica este împărţită în cel puţin două compartimente: mai întâi este spiritul econom al nemţilor care nu suportă să facă datorii, mai ales pentru a le plăti pe ale altora. Apoi, este spiritul „european" al celor care ştiu foarte bine că suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Frau Merkel, deşi mult timp indecisă, pare să fi înţeles că, dacă Germania spune „nu", atunci se prăbuşeşte tot castelul european.

Se aşteaptă apoi ca, la sfârşitul săptămânii, troika UE-FMI-BCE să meargă la Atena şi să ia temperatura reală a debitului grec. Este nevoie de „da"-ul său pentru a fi dată aprobarea tehnică necesară folosirii celor opt miliarde de euro de care premierul Papandreu are nevoie (până la 19 octombrie) ca să evite insolvenţa.

Să facem un rezumat. Dacă totul merge bine, Atena va continua privatizările, va avea din ce să-şi plătească datoriile. Se va putea spune că lecţia crizei a fost învăţată, că într-adevăr s-a făcut (mai) tot ce era posibil pentru Zona Euro. Din păcate, cred că mai degrabă ar trebui să ne ţinem respiraţia în această perioadă. În trei săptămâni, Europa îşi joacă viitorul.