Autorul manualului NATO de război informațional: „Rusia creeză realități alternative și nu avem instrumente de apărare elementare”
0EU vs Disinfo, platformă a Comisiei Europene care combate dezinformare pro-Kremlin, publică un interviu-eveniment cu Keir Giles, expert în armata rusă și dezinformarea rusă, cel care a scris manualul NATO de război informațional rusesc.
Dezinformarea pro-Kremlin nu este o abatere de la regulă, ci o componentă structurală a modului în care Rusia înțelege conflictul cu Occidentul. Aceasta este una dintre ideile centrale care reies din interviul-eveniment acordat platformei EU vs Disinfo de Keir Giles, expert britanic în armata rusă și în manipularea informațională, autor al NATO’s Handbook of Russian Information Warfare (Manualul NATO privind războiul informațional rusesc-nr) și al volumului recent Who Will Defend Europe? An Awakened Russia and a Sleeping Continent (Cine va apăra Europa? Rusia trezită și continentul adormit).
La mai bine de un deceniu de la primele avertismente sistematice privind războiul informațional rusesc, Giles atrage atenția că Occidentul continuă să fie vulnerabil exact acolo unde crede că este mai puternic: în deschiderea spațiului mediatic și în reflexele jurnalistice formate în timp de pace.
„Este tentant să credem că trăim un moment fundamental diferit, dar în realitate avem de-a face cu încă un val de tehnologie nouă care permite Rusiei să aplice tehnici pe care le-a folosit dintotdeauna”, explică Giles. De la apariția internetului, la explozia rețelelor sociale și, mai recent, la inteligența artificială, schimbarea nu este una privind esența dezinformării, ci ține de viteza foarte mare și scara modială la care există acum acces: „Ceea ce se schimbă este cât de repede și cât de amplu poate face Rusia ceea ce făcea oricum.”
Lipsesc unele dintre cele mai elementare mecanisme de protecție împotriva manipulării
Unul dintre cele mai sensibile puncte ale analizei sale vizează comportamentul mass-media occidentale. Potrivit lui Giles, Rusia înțelege foarte bine mecanismele interne ale presei libere și știe exact „ce butoane să apese” pentru a genera efecte predictibile.
„Rusia continuă să exploateze comportamentul mediatic occidental pentru că presa occidentală se comportă, în mare, la fel ca întotdeauna”, spune el. Un exemplu recent este modul în care a fost prezentat în presă așa-numitul „plan de pace Trump”: „A fost prezentat drept un plan de pace al lui Trump, deși nu era al lui Trump, nu era despre pace și nu era cu adevărat un plan.” (Este vorba despre celebrul plan în 28 de puncte-nr).
Rezultatul, avertizează expertul, este crearea unei realități percepute, din care publicul trebuie ulterior „să-și revină”. Episodul „celor 28 de puncte”, descrise inițial ca termeni de negociere, dar care echivalau în fapt cu o capitulare a Ucrainei, este un exemplu de manipulare de succes la nivel narativ, cu efecte rapide asupra cadrului de interpretare public.
„Faptul că Rusia poate încă să genereze un asemenea rezultat, pe o plajă largă de media occidentală, este o dovadă clară că unele dintre cele mai elementare mecanisme de protecție împotriva manipulării informaționale lipsesc încă”, subliniază Giles.
Libertate vs. securitate informațională: o falsă dilemă
Întrebat cum pot fi reduse aceste vulnerabilități fără a afecta caracterul deschis al societăților democratice, Giles respinge ideea că ar fi nevoie de soluții radicale sau de limitarea libertății de exprimare. „În esență, este vorba despre aplicarea regulilor existente”, spune el.
Combaterea eficientă a dezinformării începe, în opinia sa, cu decizii politice clare: alocarea de resurse, recunoașterea problemei ca fiind una reală de securitate, utilizarea capacităților de contrainformații și, în cele din urmă, tragerea la răspundere a celor care acționează ca agenți de influență ai unui stat ostil.
„Toate succesele recente în identificarea și discreditarea dezinformării au avut la bază, înainte de orice, decizii politice”, afirmă el. Problema majoră rămâne lipsa unui consens clar asupra naturii amenințării și, implicit, a unui răspuns coerent și uniform la nivel european.
Esența dezinformării rusești: „alterarea întregului cadru de luare a deciziilor”
Un alt pilon esențial este educația media. Giles amintește din nou exemplul Finlandei, invocat de ani de zile drept model. „Probabil că au trecut cel puțin zece ani de când toată lumea indică Finlanda ca dovadă că se poate”, spune el.
Argumentul des întâlnit – că educarea unei generații durează prea mult – nu mai stă în picioare: „Am vorbit despre asta timp de zece ani. Copiii care au început atunci sunt acum consumatori maturi de informație. Cel mai bun moment era acum zece ani. Al doilea cel mai bun moment este acum.”
Definirea amenințării rusești într-o singură propoziție este dificilă, recunoaște Giles, dar esența poate fi sintetizată astfel: crearea unei realități alternative care avantajează adversarul și ne dezavantajează pe noi.
„Nu este vorba doar despre distorsionarea unor fapte izolate, ci despre alterarea întregului cadru de luare a deciziilor”, explică el. Aceasta este logica din spatele conceptelor precum „control reflexiv” sau „transfer de imagine”: implantarea unui set de presupuneri și repere mentale care împing publicul sau decidenții spre concluzii favorabile Rusiei.
Intimidarea nucleară: un studiu de caz al succesului războiului informațional
Unul dintre cele mai clare exemple este utilizarea pe termen lung a intimidării nucleare. Giles subliniază că succesul nu constă doar în amenințările explicite de după februarie 2022, ci în munca pregătitoare de ani de zile.
„Rusia a reușit să convingă prea mulți oameni din Europa și SUA că orice escaladare cu Rusia duce inevitabil la folosirea armelor nucleare”, spune el. Această credință a influențat direct politicile occidentale, inclusiv limitarea inițială a sprijinului pentru Ucraina.
Mesajele propagandistice repetate obsesiv, combinate cu acțiuni riscante în plan militar – survoluri, manevre navale, brinkmanship – au creat un set de presupuneri acceptate ca realitate. Inclusiv ideea că „Putin nu de-escaladează niciodată” este, potrivit lui Giles, „produsul unei campanii informaționale persistente”.
Chiar și după invazia Ucrainei, campaniile de construire a unei imagini pozitive a Rusiei continuă să funcționeze. Inițiative precum „vizele pentru valori comune” nu sunt întâmplătoare. „Rusia face acest lucru pentru că funcționează”, spune Giles fără echivoc.
Deși tot mai puțini oameni justifică deschis acțiunile Kremlinului, moștenirea a decenii de narațiuni rusești persistă. Mulți continuă să creadă că NATO este responsabil pentru agresiunile Rusiei, „chiar dacă Rusia însăși a renunțat în mare parte la acest argument”.
Rusia exploatează frustrările și temerile unor segmente ale societății occidentale, prezentându-se ca apărătoare a „valorilor tradiționale”. „Contradicțiile din dezinformarea rusă nu mai sunt o slăbiciune, ci un avantaj”, subliniază Giles. Lipsa unei ideologii coerente îi permite Kremlinului să se adreseze simultan unor audiențe foarte diferite.
Rusia și China: convergență, nu neapărat coordonare
Un detaliu revelator este geografia fricii nucleare. „Cei care consideră amenințările nucleare rusești cel mai puțin credibile sunt cei mai apropiați de Rusia”, observă Giles. Statele cu experiență directă a ocupației rusești sunt, paradoxal, cele mai puțin paralizate de aceste amenințări.
Aceasta nu este o inconștiență, ci „încrederea cea mai mare în înțelegerea modului în care Rusia joacă acest joc”.
În final, Giles avertizează asupra riscului de a supraestima cooperarea dintre Rusia și China în domeniul manipulării informaționale. Deși există sinergii și schimburi de idei, „corelația nu este același lucru cu cauzalitatea”.
Ambele state au un interes comun în slăbirea Occidentului, dar obiectivele lor strategice rămân diferite. „Nu ar trebui să presupunem automat o coordonare sistematică și extinsă”, conchide expertul.
Se încarcă comentariile...
