Discuțiile de pace de la Istanbul s-au încheiat. Rezultatele primelor negocieri directe între Moscova și Kiev
0Primele negocieri directe între Ucraina și Rusia, în prezența reprezentanților Turciei, s-au încheiat vineri la Istanbul după mai puțin de două ore. Negociatorii ruşi şi ucraineni au anunţat că au discutat despre condițiile unui armistiţiu și organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, solicitare venită din partea Ucrainei. Delegațiile au convenit asupra unui schimb de 1.000 de prizonieri din fiecare tabără. Cât privește un armistițiu, părțile s-au înțeles să „prezinte” şi să „detalieze” viziunea lor asupra unei astfel de încetări a focului, a spus șeful delegației ruse, Vladimir Medinski. „Odată ce această viziune va fi prezentată, estimăm că va fi oportună continuarea negocierilor", a adăugat el.

UPDATE 18.35 Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a declarat vineri reporterilor, după încheierea discuțiilor de la Istanbul că Ucraina a avut ca prim obiectiv „oamenii” și în acest sens schimbul de prizonieri este „o mare realizare”, aratând că „suntem focusați pe finalizarea acelui război”.
Al doilea obiectiv al Ucrainei a fost discutarea unui armistițiu, spune Umerov, iar ambele părți „au împărtășit modalități” în acest scop, iar echipele lucrează acum la „schimbul de detalii”.
Al treilea obiectiv al Kievului este organizarea de „discuții la nivel înalt”.
„Cred că următorul pas ar fi organizarea unei întâlniri la nivel de lideri. Acesta ar fi următorul nostru pas”, a spus el.
UPDATE 17.48 Volodimir Zelenski, aflat la un summit în Albania, a scris pe rețele de socializare că Ucraina este „pregătită pentru cei mai rapizi pași către pace” și că este important ca lumea să mențină presiunea și o poziție fermă față de Rusia.
Aflați alături de Zelenski la Tirana, premierii britanic și polonez, respectiv președintele francez și cancelarul german, au avut o discuție telefonică despre discuțiile de pace cu președintele SUA, Donald Trump.
Premierul britanic Keir Starmer a declarat că Europa „se aliniază și își coordonează îndeaproape răspunsul” cu Trump pentru asigurarea păcii în Ucraina, după o convorbire la care au participat Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk.
Macron a declarat că este „inacceptabil” ca Rusia să ignore încă o dată apelurile europene și americane de a se ajunge la un armistițiu în Ucraina.
Este „inacceptabil ca Rusia și președintele Putin să nu răspundă pentru a doua oară cerințelor formulate de americani, susținuți de Ucraina și europeni”, a spus Macron.
UPDATE 17.45 Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, care a prezidat discuțiile dintre oficialii ucraineni și ruși la Istanbul, a declarat că întâlnirea de vineri a fost o „zi importantă pentru pacea mondială”.
Într-o declarație publicată pe X, Fidan a spus că părțile au convenit să facă schimb de câte 1.000 de prizonieri de război fiecare, ca „măsură de consolidare a încrederii”.
Oficialii ruși și ucraineni au convenit, de asemenea, să „împărtășească în scris cu cealaltă parte condițiile care ar face posibilă ajungerea la un armistițiu”, a scris el, adăugând: „Părțile au convenit, de asemenea, în principiu să se întâlnească din nou”.
UPDATE 17.00 Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, a spus că echipa este mulțumită de discuții și este „gata să continue contactele”.
Medinski spune că partea rusă a discutat următoarele aspecte la discuțiile de la Istanbul:
Un schimb de prizonieri cu Ucraina va avea loc „în următoarele zile”, a anunțat el, menționând că este vorba de 1.000 de fiecare parte.
Partea ucraineană a solicitat discuții directe între Putin și Zelenski și „am luat act de această solicitare”, spune Medinski.
„Am convenit că fiecare parte își va prezenta viziunea asupra unui potențial armistițiu viitor”, a mai spus el.
UPDATE 16.56 Un oficial ucrainean prezent la discuțiile de vineri a declarat pentru AP sub rezerva anonimatului Kremlinul că a introdus noi „cereri inacceptabile” ca Kievul să își retragă forțele din regiunile ucrainene revendicate de Rusia.
UPDATE 16.54 Rusia și Ucraina au convenit să facă schimb de câte 1.000 de prizonieri de război, a declarat vineri ministrul apărării, Rustem Umerov, la televiziunea ucraineană, după încheierea discuțiilor de la Istanbul.
Ar fi cel mai mare schimb de prizonieri din ultimii peste trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.
UPDATE 16.42 Ucraina a solicitat o întâlnire directă între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a declarat șeful delegației Kievului.
Rustem Umerov, ministrul ucrainean al apărării, a declarat, de asemenea, că noi runde de negocieri ar putea fi anunțate „în curând”.
UPDATE 16.19 Ministerul de Externe al Turciei a declarat pentru Reuters că discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Istanbul s-au încheiat.
UPDATE 15.52 Discuțiile Ucraina-Rusia de la Istanbul ar fi luat o pauză, după ce Moscova a cerut Ucrainei să-și retragă forțele din regiunile parțial ocupate Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, au declarat surse din delegația ucraineană pentru Novini LIVE.
Doi deputații au confirmat pauza, unul dintre ei catalogând rezultatul ca fiind „zero.”
Televiziunea de stat rusă a contrazis relatările conform cărora discuțiile cu Ucraina s-au încheiat.
„Negocierile nu s-au încheiat. Părțile au luat o pauză”, a relatat agenția de știri rusă Ria Novosti.
UPDATE 15.40 Rusia a cerut ca Ucraina să se retragă de pe teritoriul său în propuneri de pace descrise de Kiev ca fiind „rupte de realitate”.
O sursă diplomatică ucraineană a declarat pentru Reuters că delegația rusă a cerut mult mai mult decât s-a discutat anterior.
„Cererile Rusiei sunt rupte de realitate și depășesc cu mult orice s-a discutat anterior”, a declarat sursa.
Acestea includ ultimatumuri pentru Ucraina de a „se retrage de pe teritoriul său în schimbul armistițiului și alte condiții neconstructive”.
UPDATE 15.38 Discuțiile dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după aproximativ 90 de minute, a declarat o sursă din Ministerul turc de Externe, citată de The Telegraph.
Jumătate din delegația ucraineană a venit în ținută militară, în timp ce delegația rusă a purtat costum, arată imagini publicate de agențiile de presă.
UPDATE 15.31 Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au început de mai bine de o oră și continuă, un semn încurajator, notează BBC.
UPDATE 14.00 Negocierile față în față între Rusia și Ucraina au început
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina sunt în curs de desfășurare la Istanbul, la întâlnire fiind prezenți și reprezentanți ai Turciei.
BBC scrie că un cameraman prezent în încăpere nu au văzut strângeri de mână între cele două părți la începutul discuțiilor.
UPDATE 13.25 Șeful delegației ruse a purtat discuții cu SUA
Întâlnirea dintre oficialul Departamentului de Stat american, Michael Anton, și șeful delegației ruse Vladimir Medinski s-a încheiat.
Au avut loc deja discuții dintre Ucraina, SUA și Turcia. Din delegația SUA au făcut parte: secretarul de stat Marco Rubio, ambasadorul SUA în Turcia, Tom Barrack, respectiv reprezentantul special pentru Ucraina, Keith Kellogg.
De partea ucraineană la discuții au participat: ministrul Apărării, Rustem Umerov, șeful Biroului Prezidențial, Andri Iermak și ministrul Afacerilor Externe Andri Sibiha.
Purtătoarea de cuvânt a lui Marco Rubio, Tammy Bruce, a declarat că cele trei delegații au discutat despre importanța unei soluționări pașnice a războiului dintre Rusia și Ucraina.
Rubio a reiterat poziția SUA conform căreia „masacrul trebuie să înceteze”.
UPDATE 13.15 Prioritatea Ucrainei pentru discuții
Ucraina va acorda prioritate asigurării unui armistițiu în timpul discuțiilor cu o delegație rusă de astăzi, la Istanbul, potrivit unei surse diplomatice ucrainene.
Sursa a adăugat că negociatorii ucraineni intenționează să propună o întâlnire directă între președintele Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.
„Socotim că, pentru ca diplomația să aibă rezultate, este nevoie de un armistițiu. Real, durabil și atent monitorizat”, a declarat sursa.
„De asemenea, este nevoie de măsuri umanitare de consolidare a încrederii, cum ar fi returnarea copiilor ucraineni, a civililor captivi și schimbul de prizonieri de război pe principiul „toți pentru toți”.”
UPDATE 13.08 Secretarul general al NATO: Putin a făcut o „mare greșeală” trimițând o delegație de nivel inferior la Istanbul
Așteptările legate de rezultatul negocierilor directe între Ucraina și Rusia, propuse chiar de Putin, au scăzut considerabil după ce acesta a respins invitația lui Zelenski de a se întâlni față în față în Turcia.
„Știe foarte bine că mingea este în terenul lui, că are probleme, că a făcut o mare greșeală trimițând această delegație de nivel scăzut”, a declarat Rutte reporterilor.
„Cred că toată presiunea este acum asupra lui Putin”, a adăugat el.
„Mingea este în mod clar în partea lui de teren acum, în terenul lui... Trebuie să joace. Trebuie să fie serios în ceea ce privește disponibilitatea pentru pace.”
Putin a trimis o delegație de nivel inferior, condusă de un consilier prezidențial, alături de miniștri adjuncți. Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, nu va participa la discuții.
UPDATE 12.05 Kievul pune la îndoială autoritatea negociatorilor ruși prezenți la Istanbul de a lua decizii
„Putin i-a trimis la Istanbul pe cei care nu au putere decizională fundamentală”, a declarat o sursă ucraineană de rang înalt.
Aceasta a adăugat că „dacă delegația rusă are vreo autoritate, o poate dovedi doar prin acceptarea unor măsuri concrete, în special a unui armistițiu”.
UPDATE 11.45 Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că, în ceea ce privește negocierile de pace „este timpul să o facem pur și simplu. Vom rezolva”.
El a adăugat că dorește o întâlnire cu Putin „imediat ce o putem aranja”.
Trump a declarat joi că, din punctul său de vedere un progres semnificativ în negocierile de pace este improbabil până când nu se va întâlni personal cu Putin.
UPDATE 11.30 Întâlnirea trilaterală dintre SUA, Ucraina și Turcia pentru discuții de pace a început la Palatul Dolmabahce din Istanbul.
Secretarul de stat Marco Rubio este însoțit de emisarul lui Donald Trump pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg.
Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, precum și Andri Ermak, șeful cabinetului lui Zelenski, conduc delegația ucraineană.
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, găzduiește întâlnirea.
Știrea inițială
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit la Istanbul înaintea primelor discuții directe dintre Rusia și Ucraina după mai bine de trei ani de război.
Nu e de așteptat să ia parte la discuții, în schimb urmează să se întâlnească cu delegația Ucrainei, în vreme ce Michael Anton, consilierul lui Rubio, se va întâlni cu oficialii ruși.
Anton, directorul pentru planificare politică al SUA, va reprezenta Statele Unite în discuțiile cu delegația Rusiei.
Reprezentanții Ucrainei și Rusiei urmau să se întâlnească joi, dar în absența unor informații concrete privind programul, discuțiile au eșuat.
Rubio a declarat joi că nu are mari așteptări de la negocierile directe de la Istanbul.
Întâlnirea urma să înceapă în jurul orei 10:00, dar presa rusă a relatat că a fost amânată și va începe la 12:00.
Componența delegației ucrainene
Delegația Ucrainei la Istanbul este alcătuită din oficiali de rang înalt, și anume:
Rustem Umerov, ministru al apărării din septembrie 2023, care a jucat un rol cheie în eforturile Kievului de a obține sprijin internațional pentru recuperarea Crimeei.
Andri Ermak, șeful cabinetului prezidențial al lui Zelenski, considerat a doua cea mai influentă figură după președintele Zelenski. El este responsabil de supravegherea politicii externe, coordonarea eforturilor de informații și conducerea diplomației la nivel înalt, inclusiv negocierile de pace și schimburile de prizonieri.
Vasil Maliuk, care ocupă funcția de înalt oficial al serviciilor de informații ale Ucrainei din februarie 2023, și este șeful Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
Andri Sibiha, numit ministru de externe al Ucrainei în septembrie 2024, după o lungă carieră în diplomație și strategie prezidențială. Este considerat un susținător fidel al lui Zelenski, fiind fostul șef adjunct al cabinetului prezidențial.
Andri Hnatov, care a fost numit șef al Statului Major General în martie 2025, în urma unei promovări legate de eforturile de reformă militară în curs de desfășurare inițiate de Zelenski.