Atacurile fatale asupra ambasadelor americane: cum a devenit Orientul Mijlociu mai periculos din cauza Primăverii Arabe

Violenţele au părut spontane, dar au fost produsul unor serii de ameninţări, unele misterioase, altele evidente. Se pare că totul a început în Statele Unite, apoi s-a extins în Egipt şi a atins apogeul în Libia, toate în ziua comemorării zilei de 11 septembrie.

Suspecţii principali

În această tragedie au fost implicaţi un producător de filme, un pastor din Florida, un islamofob egipteano-american, un crainic TV egiptean, un extremist politic egiptean şi posibil o reţea Al-Qaeda din Libia. Instigatorii şi executanţii nu au lucrat împreună, probabil nici nu ştiau unul de celălalt. Mulţi dintre cei menţionaţi mai degrabă şi-ar risca viaţa decât să colaboreze la cauzele altora. Cu toate acestea, moartea ambasadorului Chris Stevens şi a altor trei americani din Consulatul Statelor Unite din Benghazi a fost rezultatul unui efort colectiv.

 În timp ce Administraţia Obama încearcă să menţină un oarecare echilibru şi să nu permită efectelor atentatului să escaladeze, există o părere tot mai proeminentă potrivit căreia acest atac ar putea naşte o nouă criză în Orientul Mijlociu. Primăvara Arabă i-a înlocuit pe dictatorii duri cu o democraţie novice şi înfloritoare. Dar aceste guverne, cu mandate slabe şi cu o securitate săracă, au făcut din regiune un loc mai haotic şi mai instabil, un loc mai susceptibil la evenimente violente făcute în numele credinţei.

În mod colectiv, aceşti instigatori au format o industrie globală de revolte, care lucrează de zor şi acţionează, de cele mai multe ori, în numele religiei ca să aprindă combustibilul ignoranţei şi al suspiciunii care există atât în lumea arabă, cât şi în Statele Unite. La această combinaţie se adaugă prezenţa unui grup jihadist oportunist care caută să profite de pe urma oricărei forme de haos, iar apoi poţi să faci legătura cu tragedia celor patru diplomaţi americani.

„Inocenţa musulmanilor“ 

Să luăm filmul „Inocenţa musulmanilor“, cel care a provocat demonstraţiile din Cairo şi Benghazi. Numele lui este Sam Bacile, dar nu se ştiu prea multe lucruri despre el, iar unele rapoarte sugerează că numele folosit este de fapt un pseudonim.

Au mai fost făcute şi alte filme despre musulmani în trecut, dar cum tradiţiile islamice interzic orice reprezentare a lui Mahomed, producătorii de filme musulmane au tendinţa de a ocoli acest subiect. Spre exemplu, Mahomed nu apare în filmul din 1977 „Mesajul“ şi nici nu este pomenit.

Filmul făcut de Bacile nu face nicio concesie sensibilităţilor musulmane. Într-adevăr, imaginea lui Mahomed în film este o inovaţie. Acuzaţiile care i se aduc sunt reînnoite din figurile de stil islamofobe; scenariul este stângaci, iar actorii joac[ de parcă ar fi în liceu. Aparent, filmul a fost făcut anul trecut şi chiar dacă producătorul susţine că bugetul filmului a fost de 5 milioane de dolari, valoarea producţiei sugerează un buget mai modest. Înainte să se ascundă după violenţele din Cairo şi Benghazi, Bacile ( sau cineva care se prefăcea că este el) a declarat pentru „Associated Press“ că Islamul este „un cancer, punct“.

Filmul a fost ecranizat la Hollywood la începutul acestui an, dar n-a făcut mare vâlvă. Astfel, Bacile a postat apoi o serie de clipuri lungi de 14 minute pe YouTube în iulie, dar nici acestea nu au atras publicul. Dar au atras atenţia lui Morris Sadek, egipteano-americanul din Washington cunoscut pentru declaraţiile sale anti-islamice incendiare. Astfel că, la începutul lui septembrie, Sadek a montat filmul şi l-a postat pe un blog al unei comunităţi arabe. Apoi, el a trimis linkul într-un email destinat întregii sale agende de contacte.

Între timp, filmul a mai atras un fan. Este vorba despre Terry Jones, un pastor de la o biserică din Gainesville (Florida). Acesta este cunoscut pentru arderea Coranului şi pentru alte acţiuni anti-islamice. Jones a promovat filmul pe internet şi a pus paie pe foc postând pe propriul cont de pe YouTube un video în care cerea judecata Profetului, pentru fraudă şi alte presupuse crime. În videoclipul pastorului apare un personaj care poartă o mască de demon, spânzurat de o sfoară.

La puţin timp după asta, subiectul a fost abordat de un prezentator al unei televiziuni egiptene la fel de aprins şi oportunist ca Jones. Este vorba despre şeicul Khaled Abdallah de la televiziunea islamică al-Nas. Susţinut de suporteri necunoscuţi, canalul promovează o atitudine demagogică şi instigatoare. Abdallah este vedeta postului. În alte transmisiuni i-a numit „copilaşi inutili“ pe revoluţionarii Primăverii Arabe şi a condamnat ziarele care nu i-au sprijinit părerea. Cele mai aspre critici le-a adus asupra creştinilor copţi din ţară, care compun o zecime din populaţie.

Pentru Abdallah, faptul că un creştin copt a promovat un film în care Profetul era ironizat şi care a fost aprobat de pastorul Jones, asta era deja prea mult. În emisiunea lui din 8 septembrie a difuzat nişte clipuri, de data aceasta dublate în arabă. Într-o scenă, Mohamed spunea că un măgar „a fost primul animal musulman“ şi îl întreba dacă îi plac femeile. Show-ul lui Abdallah, împreună cu videoclipul jignitor, au fost postate pe YouTube şi au strâns peste 300.000 de vizualizări.

Show-ul lui Abdallah a fost ca o provocare pentru mişcarea fundamentalistă islmaică a salafiţilor. Luni întregi, grupurile salafite au protestat în faţa ambasadei americane din Cairo, cerând eliberarea lui Omar Abdel Rahman, şeicul orb închis într-un penitenciar din Nordul Carolinei, pentru că a pus la cale o serie de atentate cu bombe şi asasinate, în anii '90.

Acestora li s-au alăturat, pe 11 septembrie, conducători influenţi precum Nader Bakar al Partidului Salafit Nour şi Mohammed al-Zawahiri, fratele lui Ayman al-Zawahiri, mâna dreaptă a lui Osama bin Laden şi acum conducătorul al-Qaeda.

Liderii au părăsit răscoala când mulţimea a atacat ambasada şi a dat jos steagul american, în timp ce forţele de securitate egiptene, din pacate depăşite numeric, au stat şi s-au uitat. Mulţimea, într-un final, s-a dispersat. După aceea, câţiva lideri salafiţi au spus că steagul a fost furat de membrii grupului huligan de fotbal cunoscut sub numele de Ahli Ultras.

Atacul de la Benghazi

Nu departe de frontiera de vest a Egiptului, în oraşul libian Benghazi, cu ocazia aniversării atacurilor teroriste din 11 septembrie, filmul cu Mahomed a provocat o altă revoltă de sute de protestatari salafiţi, în faţa Consulatului American. Mulţi martori i-au bănuit încă de atunci pe cei din gruparea Ansar al-Shari'a pentru organizarea protestelor, dar acuzaţiile au fost negate.

Ambasadorul Stevens, care vizita din Tripoli, a fost o ţintă improbabilă. A lucrat alături de lideri pentru răscoalele împotriva lui Muammar Gaddafi şi a fost apreciat de majoritatea libienilor. Dar unele rapoarte sugerează că membri Al-Qaeda se strecuraseră în mulţime.

Cu o zi înainte, Ayman al-Zawahiri a scos la iveală un nou material video, confirmând moartea adjunctului său libian Abu Yahya al-Libi în Statele Unite, într-un atac cu drone din luna iunie şi prin care cerea ca el să fie răzbunat. Informaţiile culese din Benghazi arată ca jihadişti înarmaţi s-au infiltrat în mulţimea de protestatari.

Un grup afiliat Al-Qaeda, cunoscut ca Brigada Deţinutului Omar Abdl Rahman, este suspectată că ar fi cauzat atacul. Casa Albă se chinuia a doua zi să desluşească ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce ar fi putut fi prevenit. Un oficial al Administraţiei Obama a spus că atacul din Benghazi a fost „complex “ şi „bine organizat“, dar refuză să comenteze asupra informaţiilor potrivit cărora asasinii au folosit protestul ca pe o diversiune.

Teroriştii au lovit de două ori: cu un set de grenade au forţat Consulatul să părăsească clădirea principală, iar cu al doilea set de grenade au lovit a doua ţintă - clădirea în care au fost evacuaţi. Atacul nu a fost amator şi nici spontan. Stevens, ofiţerul serviciilor de informaţii externe Sen Smith şi încă doi au fost ucişi. Ambasadorul a murit în urma intoxicării cu fum.

Dacă musulmanii ar fi răspuns violent tuturor insultelor de pe internet la adresa religiei lor, ar fi revolte în Cairo şi în Benghazi în fiecare zi. Internetul este plin de instigatori care publică materiale despre Islam, luând totul în derâdere. Mecanismul condus de oameni precum Bacile, Jones şi Abdallah împinge oamenii să se revolte. Ei ştiu că actele lor au consecinţe violente şi distrugătoare. Aceşti oameni sunt impulsionaţi de media, care le dă spaţiul de a arunca în aer societatea islamică.

Înainte de Primăvara Arabă, acest lanţ de evenimente s-ar fi oprit mai devreme. Dictatori precum Hosni Mubarak şi Gaddafi ar fi blocat accesul la Internet pentru a împiedica oamenii să vadă materiale incendiare sau s-ar fi folosit de serviciile secrete ca să liniştească protestele înainte să atingă punctul culminant.

Dar Guvernele alese democrat nu au dat curs unor asemenea metode exagerate. Acestea nu sunt încă obişnuite cu puterea şi sunt nesigure cu modul în care ar trebui abordate aceste demonstraţii furioase în special dacă sunt alimentate de grupuri religioase sau politice. Tendinţa a fost să se treacă cu vederea în speranţa că demonstranţii îşi vor epuiza energia. 

„Autorităţile libiene au fost mereu leneşe şi iresponsabile atunci când a venit vorba să combată această ameninţare. Au avut de luat o decizie. Vor rămâne o ţară conectată la lumea de afară sau vor permite unui număr mic de oameni ca să facă acest lucru imposibil?“, a comentat Tom Malinowski, directorul de Resurse Umane de la Washington.

Măcar preşedintele Libiei, Mohamed el-Magariaf, şi-a cerut scuze tuturor americanilor pentru atacul aspra Consulatului şi a promis că îi va căuta pe cei responsabili: la 24 de ore după atac preşedintele nu a mai făcut nicio declaraţie similară. 

Răspunsul aproape indiferent al Guvernului egiptean l-a nemulţumit deja pe preşedintele Obama dar şi pe criticii săi. La câteva ore după atacurile din Cairo şi Benghazi, Republicanii l-au atacat pe Obama, punându-i la îndoială puterea de a se impune în faţa forţelor islamiste, cum ar fi Frăţia Musulmană. Chiar şi aliaţii politici s-au întrebat dacă Egiptul poate fi un prieten de încredere.

Morsi a tăcut pentru a nu-i provoca pe salafiţi, de al cărui ajutor ar avea totuşi nevoie pentru a rezolva problemele din Parlament. Alte figuri politice au fost la fel de lipsite de curaj.

Ce se poate întâmpla dacă revoltele nu vor fi oprite?

Pentru a înţelege mai bine ce se poate întâmpla dacă răscoalele nu mai sunt controlate, trebuie să ne uitam la Pakistan, acolo unde instigatorii au acţionat violent nu numai asupra străinilor, dar şi împotriva propriilor oameni. Minorităţile ca cei din secta Ahmadiyya sunt o ţintă uşoară pentru crainici tv extremişti precum Aamir Liaquat Hussain, fostul ministru al Afacerilor Religioase.

La emisiunea sa din 2008, doi oameni de ştiinţă invitaţi au declarat că cei din secta Ahmadiyyas „trebuie să fie omorâţi pentru că au adus blasfemii“. La scurt timp după, doi membri ai sectei au fost omorâţi. Hussain a fost forţat să-şi ceară scuze şi să părăsească postul tv, dar s-a întors la post între timp.

Alţi agenţi provocatori pakistanezi au avut ca ţintă comunitatea şiiţilor, aceasta însemnând între 10% şi 20% din populaţie. Grupurile militante cu legături în partide politice împreună cu forţele armate ale ţării sunt de obicei în spatele atacurilor violente asupra membrilor comunităţii şiite. Criticile care sunt aduse acestor grupuri sunt combătute de extremişti iar aceştia îi pedepsesc pe contestatari cu moartea, invocând legea pakistaneză.

Când Salman Taseer, guvernatorul celei mai mari provincii din ţară şi unul dintre cei mai vocali critici ai Legii Blasfemiei, a fost omorât anul trecut de bodyguardul său, criminalul a fost declarat un erou. Imamul Munir Ahmen Shakir este unul dintre cei care i-a catalogat ca nefiind musulmani pe toţi cei care caută să aducă amendamente Legii Blasfemiei.

Noua ordine din Egipt şi Libia nu este atât de periculoasă ca în Pakistan. Nu încă, dar odată cu democraţia firavă a Orientului Mijlociu care se chinuie să se lupte cu problemele cauzate de Primăvara Arabă, mecanismele revoltelor vor atrage Orientul într-o direcţie a haosului social.