Atac asupra unei biserici din Cairo: trei morţi şi 12 răniţi
0Trei persoane au fost ucise, între care o fetiţă în vârstă de opt ani, iar alte 12 au fost rănite de o persoană necunoscută, duminică seara, la Cairo, în timp ce tocmai ieşeau dintr-o biserică, au anunţat autorităţile egiptene, citate de AFP.
"Doi bărbaţi au venit pe motocicletă şi unul dintre ei a deschis focul", a anunţat Ministerul de Interne.
O fetiţă în vârstă de opt ani, o femeie şi un bărbat au fost ucişi în atacul împotriva unui grup care venise să asiste la o căsătorie, într-o biserică din cartierul Al-Warak, din nordul Cairo.
Acesta este primul atentat împotriva creştinilor comis la Cairo de la destituirea de către armata egipteană a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, la 3 iulie.
Un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii a confirmat că trei persoane au murit în atentat şi că 12 au fost rănite.
Acest oficial, Ahmed al-Ansari, a declarat pentru AFP că patru dintre răniţi sunt în stare critică şi a estimat că numărul răniţilor riscă să crească.
Creştinii egipteni, majoritatea copţi, sunt periodic vizaţi de atacuri de la îndepărtarea lui Morsi şi mai ales de la evacuarea în forţă, la 14 august, a două zone din capitală ocupate de susţinătorii lui.
citeşte şi:
Egipt: Islamiştii atacă şcolile şi bisericile creştine
După patru zile de la operaţiunea militară de îndepărtare a taberelor protestatarilor din Cairo, islamiştii au atacat zeci de biserici şi case ale creştinilor copţi. De asemenea, violenţele de pe străzile Egiptului s-au îndreptat şi asupra şcolilor, care au fost vandalizate şi jefuite. Iar liderii Frăţiei Musulmane au avertizat că vor avea loc proteste în fiecare zi, până la readucerea la putere a preşedintelui demis Mohamed Morsi.
Egipt: islamiştii au incendiat peste 20 de biserici ale creştinilor, pe care-i acuză pentru căderea regimului Frăţiei Musulmane
Decizia armatei de a împrăştia violent taberele de susţinători ai preşedintelui demis Mohamed Morsi din Cairo a avut consecinţe asupra creştinilor din Egipt. În provincie, unde Frăţia este mult mai puternică, iar armata nu şi-a concentrat forţe, islamiştii au demarat o campanie de discriminare pe motive religioase a creştinilor, marcându-le casele cu cruci tăiate şi incendiind zeci de biserici doar noaptea trecută.