Analiză Armistițiu sau nu, reconfigurarea Orientului Mijlociu este departe de a se încheia. Calculul lui

Cea mai mare speranță pentru negocierile de armistițiu din Pakistan este că atât Statele Unite, cât și Iranul au motive puternice să oprească războiul. Cel mai mare obstacol rămâne însă lipsa totală de încredere, absența unui teren comun și escaladarea semnificativă a atacurilor Israelului asupra Libanului.

Benjamin Netanyahu și Donald Trump au viziuni diferite asupra armistițiului cu Iranul/FOTO:EPA/EFE

Președintele american Donald Trump vorbește deja despre conflict la timpul trecut. El și-a declarat victoria și caută o ieșire. Agenda sa include o vizită de stat a regelui Charles, un summit cu președintele chinez Xi Jinping și alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie. În același timp, apropierea sezonului estival crește presiunea pentru scăderea prețurilor la combustibili — un obiectiv dificil de conciliat cu un război în desfășurare.

Interese divergente

Regimul iranian are propriile motive pentru a încheia conflictul. Deși rămâne sfidător și capabil să lanseze rachete și drone, Iranul a suferit pagube majore. Activitatea economică din orașe este afectată, iar autoritățile caută timp pentru reorganizare, folosind negocierile pentru a-și consolida poziția.

Mediatorii pakistanezi se confruntă cu o sarcină dificilă: pozițiile celor două părți sunt profund divergente. Planul american în 15 puncte, nepublicat oficial, este perceput de unii ca apropiat de un document de capitulare, în timp ce propunerea iraniană în 10 puncte include cerințe respinse constant de Washington.

Chiar și în timp de pace, concilierea acestor diferențe ar fi complicată. În condiții de război și neîncredere, chiar și un acord limitat care menține dialogul ar putea fi considerat un progres. Lipsa oricărui acord ar indica însă o revenire rapidă la conflict, notează BBC.

Factorul decisiv: Strâmtoarea Ormuz

Cea mai urgentă problemă este redeschiderea Strâmtorii Ormuz — un punct strategic esențial pentru economia globală. Menținerea acesteia închisă oferă Iranului o pârghie majoră asupra piețelor energetice.

Până la izbucnirea conflictului, aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale ale lumii tranzitau zilnic această rută. Blocarea sa a amplificat impactul economic global, afectând inclusiv lanțurile de aprovizionare din agricultură și industria tehnologică.

Iranul încearcă să transforme acest avantaj într-un câștig strategic pe termen lung, solicitând inclusiv control instituțional asupra tranzitului și impunând taxe de milioane de dolari pentru navele care trec.

În paralel, aliații săi din Yemen au demonstrat capacitatea de a bloca și Bab al-Mandab, o altă rută maritimă vitală, amplificând riscurile pentru economia globală.

O victorie incompletă

Conflictul a produs schimbări majore în echilibrul regional. Deși SUA și Israelul au afectat semnificativ capacitățile militare ale Iranului, regimul de la Teheran rămâne intact. Schimbarea de regim nu s-a materializat, iar Iranul își păstrează capacitatea de a riposta.

Această realitate contrazice afirmațiile privind o victorie strategică decisivă.

Pe de altă parte, Iranul a demonstrat eficiența unei strategii mai simple decât programul nuclear: controlul rutelor comerciale globale.

Calculul lui Netanyahu

Pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, conflictul face parte dintr-o strategie mai amplă de remodelare a Orientului Mijlociu. Obiectivul său de lungă durată — neutralizarea amenințării iraniene — rămâne central.

Totuși, continuarea atacurilor asupra Hezbollah riscă să compromită negocierile de armistițiu. În prima zi a acordului, Israelul a lansat lovituri aeriene masive asupra Libanului, soldate cu sute de victime.

Există divergențe majore privind aplicarea armistițiului: Iranul și Pakistanul susțin că include Libanul, în timp ce SUA și Israelul neagă acest lucru.

O regiune în transformare

Consecințele pe termen lung ale conflictului se resimt deja. Monarhiile bogate din Golful Persic își reevaluează strategiile de securitate, după ce atacurile iraniene au afectat ambițiile lor economice și de dezvoltare.

Deși nu vor rupe relațiile cu Washingtonul, aceste state caută să-și diversifice alianțele.

În același timp, China și Rusia urmăresc evoluțiile îndeaproape. Beijingul, dependent de energia din regiune, susține menținerea dialogului și ar putea profita de eventualele lacune ale politicii externe americane.

Populația, prinsă la mijloc

Pentru populația Iranului, impactul este profund. După săptămâni de bombardamente și restricții severe, inclusiv întreruperi ale internetului, civilii rămân izolați și vulnerabili.

Promisiunile inițiale privind schimbarea regimului au fost abandonate, iar incertitudinea domină perspectivele de viitor.

Singura certitudine este că regimul iranian — aflat la putere de aproape jumătate de secol — rămâne consolidat, determinat și pregătit să își apere controlul cu fermitate.

În acest context, chiar și un armistițiu nu ar marca finalul conflictului, ci doar o etapă într-un proces mai amplu de reconfigurare geopolitică, încă departe de a se încheia.