Exclusiv Taxa pe Strâmtoarea Ormuz pentru acoperirea pagubelor de război. Mizele ascunse ale acordului SUA–Iran

0
Publicat:

Negocierile dintre SUA și Iran după încetarea focului se anunță complicate, cu puncte sensibile care pot face rapid diferența între pace și reluarea conflictului. Ioana Mateș - expertă în relații internaționale și avocat specializat în regiunea Orientului Mijlociu – analizează punctele critice ale negocierii și explică de ce va depinde ajungerea la armistițiu.

Președintele Trump a susținut că solicitările Iranului sunt FOTO: Profimedia
Președintele Trump a susținut că solicitările Iranului sunt FOTO: Profimedia

Ioana Mateș - expertă în relații internaționale și avocat specializat în regiunea Orientului Mijlociu - arată că una dintre cele mai sensibile teme este Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ar putea impune taxe de tranzit pentru a-și recupera pierderile de război, posibil cu acceptul SUA, dacă tarifele rămân rezonabile.

În paralel, dosarul nuclear rămâne esențial: Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului pentru uz civil și va accepta supravegherea internațională strictă. Un alt punct critic este plata despăgubirilor pentru victimele civile, considerată nenegociabilă de Teheran. Retragerea trupelor americane din regiune și a Israelului din sudul Libanului sunt teme dificile, cu impact direct asupra stabilității. De asemenea, sprijinul Iranului pentru Hezbollah complică ecuația regională.

Ridicarea sancțiunilor este văzută ca un proces gradual, dependent de evoluția acordului. În final, șansele unui armistițiu durabil depind de compromisurile privind programul nuclear, de implicarea Israelului și de capacitatea părților de a gestiona aceste puncte sensibile fără escaladare.

„S-ar putea ca SUA să fie de acord cu această taxare a tranzitului prin Stîmtoarea Ormuz”

Adevărul: Ce se va întâmpla cu Strâmtoarea Ormuz? Vor permite SUA perceperea unei taxe de către Iran?

Ioana Mateș: Omanul a declinat invitația de a administra Strâmtoarea, în sensul de a percepe o taxă pe tranzitarea acesteia, spunând că fiind o strâmtoare naturală, ei respectă tot ce înseamnă tratatele mărilor, iar acestea nu permit perceperea de taxe.

Acest lucru, din perspectiva mea, lasă puțin Iranul într-o poziție mai vulnerabilă, dar nu exclud ca Omanul să-și schimbe punctul de vedere pe parcurs.

Totuși este posibil ca tarifarea să fie una rezonabilă. Nu cred că va fi o tarifare excesivă, deși Iranul o vede ca pe un mijloc de recuperare a cheltuielilor de război.

Din această perspectivă, văzând declarațiile anterioare ale administrației americane privind recuperarea cheltuielilor efectuate în Golful Persic pentru apărarea țărilor din Golf și pentru tot ceea ce înseamnă demersurile de deschiderea Strâmtorii Ormuz - nu neapărat cele referitoare la atacurile efective asupra Iranului - nu exclud ca SUA să achieseze la ideea taxării navelor care trec prin Strâmtoare. Motivul pentru care Iranul clamează această taxare este acoperirea unei părți din cheltuielile militare efectuate în operațiunea de apărare respectiv daunele suferite. Dacă ambele părți vor să-și recupereze aceste cheltuieli, s-ar putea ca SUA să fie de acord cu această taxare pentru acoperirea unei părți din despăgubirile cerute de Iran. Evident, cu condiția să fie tarife rezonabile, având în vedere că e o strâmtoare naturală.

Din comunicarea publică rezultă că Iranul dorește astfel să-și recupereze o parte din daunele cauzate de război.

Este posibil ca aceasta să fie o taxare cu caracter provizoriu. Oricum este supusă unor reglementări și unor regimuri diferite de taxare. Vor fi țări care vor fi exceptate de la regimul taxării. Probabil vor fi țările care și-au exprimat o poziție fermă în favoarea Iranului, cum este Spania, sau țări care au relații tradiționale îndelungate cu Iranul, cum este China. Nu exclud ca această zonă de taxare să fie acceptată pe termen lung.

Inclusiv SUA să beneficieze de taxa aceasta?

Nu știu dacă SUA poate să beneficieze. Cel puțin vorbim despre  acoperirea despăgubirilor pentru daune pe care Iranul le clamează și cel puțin în ceea ce privește atacul asupra școlii de fete bombardate de americani.

Ambele părți, de fapt, și-au asumat o poziție comună în sensul în care Iranul, prin faptul că cere despăgubiri civile pentru atacul asupra școlii, recunoaște că a fost o posibilă greșeală. Aceasta nu scuză, în schimb, faptul că peste 160 de copii și câțiva adulți au murit în mod îngrozitor și neașteptat, nu sunt doar victime colaterale, nu le putem numi victime colaterale.

Statele Unite au mai avut un incident de genul acesta, cu ceva timp în urmă, cu un avion iranian care a fost doborât, din cauză că a fost confundat cu un avion militar. SUA a plătit despăgubiri civile foarte mari, peste 300 și ceva de milioane de euro în acea situație.

Planul în 15 puncte propus de Trump în Iran, desființat: „Aceste negocieri vor dura mult mai mult de o săptămână-două”

Cert este că aceste daune trebuie acoperite. Aceste daune civile vor fi un capăt de discuții nenegociabil, pentru că Iranul, înainte de toate, va prioritiza această despăgubire pentru victimele umane. Nu vorbim aici de victimele umane în rândul militarilor rezultate ca urmare a derulării războiului, ci de victime civile rezultate din greșeli ale militarilor americani și israelieni. E un element care nu va fi negociabil.

Cum vedeți rezolvată problema uraniului iranian?

Eu am înțeles că se va permite producerea de uraniu îmbogățit în vederea folosirii în scop civil. În mod evident, Iranul va accepta supravegherea de către instituțiile autorizate, respectiv de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică, cum s-a întâmplat și până în momentul implementării acordului nuclear din 2015.

În mod cert, Iranul nu va renunța la această chestiune.

Este posibilă diminuarea efectivelor americane în Orientul Mijlociu

Credeți că SUA își va retrage bazele din Orientul Mijlociu?

Iranul insistă asupra retragerii bazelor americane din regiune, dar este interesant discursul american. Probabil că este posibilă și o reorientare a politicii Statelor Unite, având în vedere faptul că cel puțin în perioada de alegeri, Trump a promis o mai puțină implicare în menținerea stabilității în unele regiuni de pe glob și o mai mare atenție acordată politicii interne. E posibil, mai ales că avem alegeri în SUA, să existe o oarecare retragere, nu definitivă, dar o diminuare, poate, a prezenței efectivelor militare în regiune. Este posibil.

Cred că va fi un punct foarte greu de negociere acest aspect.

Dar retragerea Israelului din sudul Libanului? E fezabilă?

Sudul Libanului rămâne în continuare un punct substanțial și foarte greu de negociere între părți. Chiar dacă Statele Unite și Iranul vor semna un acord, dacă Israelul nu se va retrage din sudul Libanului, Iranul în continuare își va asuma responsabilitatea și va continua susținerea grupării Hezbollah în regiune. Asta pentru că pentru Iran, Hezbollah nu este o organizație teroristă, ci o organizație de eliberare națională, mai ales că este afiliată religiei șiite. Din această perspectivă, Hezbollah este expresia militară a comunității șiite din regiune.

Iranul și-a limitat pretențiile într-un mod acceptabil pentru Israel, pentru că din perspectiva mea, retragerea din Gaza n-ar fi fost un punct de negociere pentru Israel sub nicio formă. Teritoriile ocupate palestiniene, care au fost tot timpul de maxim interes pentru Iran, nu au fost incluse în negociere. Deci, retragerea din sub sudul Libanului este obligatorie, nu este un punct de negociere pentru Iran. Mai mult cu cât  președintele Trump a susținut că Iranul a transmis o propunere de acord cu 10 puncte acceptabile.

Israelul, factor esențial în ajungerea la pace

Cum credeți vă vor decurge discuțiile pentru ridicarea sancțiunilor?

Președintele Trump vorbește de faptul că Iranul are un regim nou și, inclusiv, de o ridicare graduală a sancțiunilor impuse Iranului. Trebuie să vedem ce înseamnă această ridicare graduală și trebuie să vedem dacă se va schimba retorica după cele două săptămâni de încetare a focului. Totuși este un progres semnificativ.

Confuzia ce amenință să destrame armistițiul dintre SUA și Iran. De ce insistă Iranul ca gruparea Hezbollah să fie inclusă în acord

La cum arată acum propunerile, cele care au fost făcute publice, ce șanse dați ajungerii la un armistițiu? Sunteți optimistă?

Sunt câteva puncte ne-negociabile. Depinde de modul în care vor înțelege părțile să se adapteze. De exemplu, chestiunea legată de îmbogățirea uraniului a fost un punct sensibil, dar văd că președintele Trump vorbește de faptul că urmează să fie extras uraniul îmbogățit din aceste zone cu ajutor american. Probabil, se va discuta despre folosirea specifică a uraniului îmbogățit în scopuri civile. Această chestiune a predării materialului nuclear către SUA sau către instituții internaționale, apreciez că nu va fi negociabilă. Evident, vor fi de acord cu o supraveghere din partea instituțiilor internaționale asupra modului în care e îmbogățit uraniul, dar eu cred că în niciun caz Iranul nu va fi de acord cu predarea materialului radioactiv către Statele Unite sau către altă țară, nici măcar către parteneri strategici.

De asemenea, respectarea încetării focului va depinde de modul în care Israelul va fi cointeresat la respectarea acordului și la colaborarea pentru ajungerea la o pace durabilă în zonă. E foarte important de menționat și faptul că Israelul a achiesat la încheierea acestui acord, chiar dacă ar fi vrut condiții mult mai stricte și discutarea unor acorduri de încetare a focului mult mai drastice, deoarece retragerea din Gaza nu a fost un subiect impus pe lista celor 10 puncte trimise de Iran.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite