Armata israeliană anunță că a preluat controlul asupra zonei din Gaza a punctului de trecere a frontierei de la Rafah

0
Publicat:

Armata israeliană (IDF) a anunţat marţi dimineaţă că a preluat controlul operaţional, cu ajutorul forţelor terestre, asupra zonei din Gaza a punctului de trecere a frontierei de la Rafah, după o noapte de bombardamente intense asupra estului acestei localităţi din sudul Fâşiei Gaza şi care se învecinează cu Egiptul, transmite EFE.

Punctul vamal Rafah
Punctul vamal Rafah. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

  Forţele israeliene continuă „să scaneze" punctul de trecere a frontierei, a indicat armata israeliană, fără să precizeze numărul de militari desfăşuraţi, anunţând însă că este vorba despre o operaţiune „precisă şi limitată" împotriva obiectivelor grupării islamiste palestiniene Hamas, a relatat EFE, scrie Agerpres.

O unitate de blindate „a operat în zonă. În prezent, forţele speciale inspectează punctul de trecere" de la Rafah, „avem controlul operaţional al zonei", a adăugat IDF, care a precizat că se referă „exclusiv la zona din Gaza a punctului de trecere a frontierei", potrivit AFP.

Armata israeliană a anunţat că operează încă de noaptea trecută într-o anumită zonă din estul Rafah, de unde majoritatea populaţiei şi unele organizaţii internaţionale au fost evacuate, potrivit IDF, citată de Reuters.

Într-o conferinţă de presă organizată marţi dimineaţă, armata israeliană a mai anunţat că punctul de trecere a frontierei Kerem Shalom a fost închis marţi din motive de securitate şi va fi redeschis odată ce situaţia de securitate o va permite. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite