Arabia Saudită: o femeie a apărut pentru prima dată la TV fără văl, stârnind furia liderilor religioşi
0O prezentatoare căreia nu i-a fost precizat numele a apărut fără hijab - vălul care acoperă capul în portul femeiesc islamic, atrăgându-şi furia şi ameninţările publicului şi a liderilor religioşi deopotrivă. Este pentru prima dată când o televiziune din Arabia Saudită permite unei femei să apară cu capul descoperit pe ecran.
Prezentatoare nu se află în Arabia Saudită, ci transmitea de la Londra un buletin informativ pentru televiziunea Al Ekhbariya. Chiar dacă posturile de stat din ţară au mai difuzat programe în timpul cărora apar şi femei cu capul descoperit, până acum nicio prezentatoare nu a mai apărut pe ecran fără hijab.
„Nu era în studiourile din Arabia Saudită, însă asta nu înseamnă că tolerăm orice încălcare a valorilor noastre şi a sistemului nostru naţional”, a spus Saleh al-Mugailif, purtător de cuvânt pentru televiziunea în cauză. Acesta a dat asigurări că vor fi luate toate măsurile pentru ca incidentul să nu se mai repete, mai ales după ce mulţi telespectatori şi-au exprimat indignarea faţă de apariţia prezentatoarei.
Legea islamică le cere femeilor să se îmbrace „modest”, însă pus în practică, acest concept înseamnă acoperirea capului cu o eşarfă - hijab, acoperirea feţei cu un văl - burkha - şi purtarea rochiilor largi şi lungi, până în pământ, numite abaya.
Arabia Saudită este un stat islamic extrem de conservator, în care societatea se ghidează încă după legile sharia.