Arabia Saudită a numit un nou ambasador în Siria, primul din 2012

0
Publicat:

Arabia Saudită a anunţat numirea unui nou ambasador la Damasc, primul după peste un deceniu de ruptură ca urmare a izbucnirii războiului civil în Siria, potrivit AFP, scrie AGERPRES.

Arabia Saudită FOTO: Shutterstock
Arabia Saudită FOTO: Shutterstock

Informația provine de la agenţia oficiale de presă saudită, guvernul l-a numit pe Faisal bin Saud Al-Mejfel ca nou ambasador în Siria.

Noul ambasador a declarat că doreşte „întărirea legăturilor bilaterale dintre cele două ţări surori”, la aproape un an de la reluarea relaţiilor bilaterale.

După ani de izolare din cauza represiunii din 2011 a unei revolte populare care a degenerat în război civil, Siria lui Bashar al-Assad a fost reprimită în Liga Arabă în mai 2023.

Arabia Saudită, care a sprijinit grupurile rebele siriene la începutul conflictului şi şi-a închis ambasada în Siria în 2012, a restabilit imediat legăturile cu Damascul şi şi-a redeschis misiunea diplomatică în Damasc.

În Siria a fost trimis un însărcinat cu afaceri, în timp ce la Riad un ambasador sirian a intrat în funcţie în decembrie, reaminteşte AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite