Alertă de tsunami în Papua Noua Guinee după un cutremur cu magnitudinea 7,6
0Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 a lovit duminică estul Papua Noua Guinee, provocând pagube clădirilor din apropierea oraşului Madang şi din interiorul ţării, potrivit locuitorilor din zonă, scrie AFP, citată de Agerpres.

Institutul american de geofizică (USGS), care a emis iniţial o alertă de tsunami, a ridicat-o rapid. Cu toate acestea, USGS a avertizat că pot exista "fluctuaţii minore ale nivelului mării în unele zone de coastă".
Locuitorii din Madang au declarat pentru AFP că au fost "zguduiţi foarte puternic", afirmând că unele clădiri au fost avariate.
Seismul s-a produs la o adâncime de 61 de kilometri, la aproximativ 66 de kilometri de oraşul Kainantu, a indicat USGS.
Papua Noua Guinee, care cuprinde partea de est a Insulei Noua Guinee, se află în aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă unde se înregistrează aproximativ 90% din activitatea seismică şi vulcanică a lumii şi unde se produc aproape 7.000 de cutremure pe an, majoritatea de intensitate moderată.
Sâmbătă, o serie de cutremure au lovit provincia indoneziană Papua, situată în partea de vest a insulei Noua Guinee, fără a provoca victime sau pagube.
În 2004, un cutremur cu magnitudinea 9,1 în Indonezia a declanşat un tsunami care a făcut 220.000 de morţi în regiune, dintre care aproximativ 170.000 în Indonezia, reaminteşte AFP.