Alegeri cu repetiţie în Macedonia
Macedonia a organizat ieri un scrutin legislativ parţial în regiunile în care, în urmă cu două săptămâni, au avut loc violenţe grave ce au aruncat o umbră de îndoială în privinţa
Macedonia a organizat ieri un scrutin legislativ parţial în regiunile în care, în urmă cu două săptămâni, au avut loc violenţe grave ce au aruncat o umbră de îndoială în privinţa stabilităţii ţării.
Buna desfăşurare a noului scrutin - în 186 birouri de vot - era considerată indispensabilă pentru a permite Macedoniei să demonstreze că este capabilă să-şi susţină aspiraţiile de integrare în instituţiile euroatlantice.
Votul de ieri nu va modifica însă rezultatul global al alegerilor, care au fost câştigate de partidul conservator VMRO-DPMNE al premierului în exerciţiu Nikola Gruevski. Ar putea modifica, totuşi, raportul de forţe între cele două principale partide ale etnicilor albanezi, Unitatea democratică pentru integrare (DUI) şi Partidul Democratic Albanez (DPA).
Poliţia a luat măsuri importante pentru a preîntâmpina noi incidente în timpul procesului de votare. La scrutinul din 1 iunie, în zonele unde populaţia este majoritar albaneză, au izbucnit violenţe soldate cu un mort şi zeci de răniţi.
În Macedonia, albanezii reprezintă circa 25% din populaţia de aproape două milioane de locuitori.
Aşteaptă încă negocieri pentru UE
Uniunea Europeană şi SUA au cerut repetarea scrutinului acolo unde s-au înregistrat violenţe. Macedonia este din decembrie 2005 candidată oficială la UE, dar aşteaptă încă stabilirea unei date pentru lansarea negocierilor de aderare.
Comisia Europeană a anunţat că intenţionează să recomande lansarea acestor negocieri în următorul raport anual, din luna noiembrie. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, Skopje trebuie să respecte "criteriile de Copenhaga" - condiţiile de extindere a UE - în special criteriul politic, care include organizarea de alegeri libere.
Votul din Macedonia, marcat din nou de incidente
Macedonia a organizat ieri un scrutin legislativ parţial în regiunile în care, în urmă cu două săptămâni, au avut loc violenţe grave ce au aruncat o umbră de îndoială în privinţa maturităţii politice a întregii ţări. Câteva incidente s-au înregistrat şi ieri în zonele cu majoritate albaneză, dar nu atât de grave precum cele de la 1 iunie.
În apropiere de oraşul Tetovo, aflat la vest de Skopje, trei persoane au fost arestate pentru tentativă de fraudă, iar un alegător a fost bătut la Kondovo, localitate din apropierea capitalei. Buna desfăşurare a noului scrutin - în 186 birouri de vot - era considerată indispensabilă pentru a permite Macedoniei să demonstreze că este capabilă să facă paşi înainte pe calea integării în instituţiile euroatlantice.
Votul de ieri nu va modifica însă rezultatul global al alegerilor, care au fost câştigate de partidul conservator VMRO-DPMNE al premierului în exerciţiu Nikola Gruevski. Acesta ar putea modifica, totuşi, raportul de forţe între cele două principale partide albaneze, Unitatea democratică pentru integrare (DUI) şi Partidul Democratic Albanez (DPA). Poliţia a luat măsuri importante pentru a preîntâmpina noi incidente în timpul procesului de votare.
Un mort şi zeci de răniţi la 1 iunie
La scrutinul din 1 iunie, în zonele unde populaţia este majoritar albaneză, au izbucnit violenţe soldate cu un mort şi zeci de răniţi. În Macedonia, albanezii reprezintă circa 25% din populaţia de aproape două milioane de locuitori. Uniunea Europeană şi SUA au cerut repetarea scrutinului acolo unde s-au înregistrat violenţe. Macedonia este din decembrie 2005 candidată oficială la UE, dar aşteaptă încă stabilirea unei date pentru lansarea negocierilor de aderare.
Comisia Europeană a anunţat că intenţionează să recomande lansarea acestor negocieri în următorul raport anual, din luna noiembrie. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, Skopje trebuie să respecte "criteriile de Copenhaga" - condiţiile de extindere a UE - în special criteriul politic, care include organizarea de alegeri libere. Susţinerea UE este cu atât mai importantă cu cât Skopje are cu Atena o dispută semantico-politică în legătură cu numele Macedoniei, pe care Grecia îl consideră ca făcând parte din patrimoniul său istoric.
În timpul summitului NATO din aprilie de la Bucureşti, Atena a blocat deschiderea negocierilor de aderare la Alianţa Nord-Atlantică pentru Macedonia şi s-a arătat fermă în a-şi menţine această poziţie atât timp cât nu va fi reglementată disputa legată de numele ţării. Controversa a reanimat sentimentele naţionaliste din Macedonia permiţând partidului conservator al premierului Gruevski să câştige alegerile legislative din 1 iunie.




















































