39 de palestinieni vor fi eliberaţi din închisori israeliene, afirmă Qatarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un total de 39 de palestinieni ţinuţi în detenţie în Israel vor fi eliberaţi duminică, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, potrivit AFP.

Foto EPA EFE (arhivă)
Foto EPA EFE (arhivă)

Ca parte a unui acord încheiat între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, "39 de civili palestinieni vor fi eliberaţi astăzi (duminică) în schimbul eliberării a 13 deţinuţi israelieni din Gaza, precum şi a unui deţinut de naţionalitate rusă şi a trei thailandezi", a precizat Majed Al-Ansari într-un mesaj pe reţeaua X (fostă Twitter).

Acordul, intermediat de Qatar cu sprijinul Statelor Unite şi Egiptului şi care a intrat în vigoare vineri, prevede un armistiţiu de patru zile, trecerea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza şi eliberarea unui total de 50 de ostatici, din cei peste 200 încă deţinuţi în Gaza, şi 150 de palestinieni aflaţi în închisorile israeliene, transmite Agerpres.

Vineri, au fost eliberaţi 24 de ostatici - 13 israelieni, precum şi 10 thailandezi şi un filipinez care nu fac parte din acord - şi 39 de palestinieni.

Sâmbătă, au fost eliberaţi 17 ostatici - 13 israelieni şi patru thailandezi care nici ei nu făceau parte din acord - şi 39 de palestinieni

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite