Zona euro caută noi credite cu ajutorul FMI. Capacitatea Fondului de Urgenţă nu mai poate ajunge la 1.000 de miliarde de euro
0
Miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) au discutat ieri seară, la Bruxelles, mai multe opţiuni radicale - cu implicarea FMI, a Băncii Centrale Europene (BCE) şi a investitorilor privaţi - pentru a mări puterea de protecţie a Fondului European de Urgenţă împotriva crizei datoriilor suverane, au recunoscut că intenţionează să extindă capacitatea fondului de la 440 de miliarde de euro, dar undeva până la jumătatea sumei c
Principalele variante discutate în cadrul Eurogrupului s-au referit la stabilirea unor noi modalităţi de a genera linii de credit pentru Fondul European de Urgenţă inclusiv prin implicarea de credite BCE, prin FMI, către statele membre care se confruntă cu probleme de finanţare.
Citeşte şi:
Grecia primeşte cu întâziere împrumutul vital pentru funcţionarea economiei. Irlanda se recuperează
Vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn a confirmat, după reuniunea Eurogrupului de ieri seară din Bruxelles, variantele potrivit cărora FMI să furnizeze o "capacitate de creditare mult mai mare" .
Klaus Regling, şeful Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară în zona euro, (n.n Fondul European de Urgenţă) a declarat, după reuniunea Eurogrupului, că "deteriorarea puternică a condiţiilor de piaţă din ultima lună a însemnat şi că, în cele din urmă, capacitatea fondului de salvare ar putea fi mult mai mică decât obiectivul anticipat de 1.000 de miliarde de euro". El a refuzat să facă publică o estimare exactă.