Zelenski: Este prea devreme să ne bucurăm pentru reluarea exporturilor de cereale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat luni că este „prea devreme” pentru a se bucura după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odesa, care a fost unanim salutată, scrie AFP.

„În momentul de faţă, este prea devreme pentru a trage concluzii şi a face previziuni", a declarat Volodimir Zelenski în mesajul video cotidian, potrivit Agerpres

„Să aşteptăm să vedem cum va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată", a adăugat el.

Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape şase luni, un vas încărcat cu 26.000 de tone de porumb a părăsit portul Odesa, la Marea Neagră, spre Tripoli în Liban, în conformitate cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează atenuarea crizei alimentare globale.

„Portul a redevenit operaţional, exporturile s-au reluat, putem spune că acesta este un prim semnal pozitiv că vom putea opri criza alimentară mondială”, a adăugat preşedintele ucrainean.

„Este responsabilitatea partenerilor noştri, în special a Naţiunilor Unite şi Turciei” să garanteze siguranţa acestor livrări, a insistat el.

Ucraina şi Rusia au semnat pe 22 iulie la Istanbul cu ONU şi Turcia un acord de deblocare a exporturilor de cereale în faţa riscului de foamete în lume. Cei doi beligeranţi au parafat două texte identice, dar separate, la cererea ucrainenilor care au refuzat să semneze cu ruşii.

La o zi după semnare, mai multe rachete ruse au vizat portul Odesa, reaminteşte AFP. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite