VIDEO „Vacanţă în altă parte? Nici nu mă gândesc!“ Concediile peste hotare au devenit un lux şi pentru italieni
0
Criza din zona euro a afectat şi bugetele de vacanţă ale europenilor, Grecia şi Spania fiind primele care s-au plâns de scăderea numărului de turişti pe perioada verii. Acum, celor două ţări li se alătură şi Italia, care a anunţat că nici nu este asaltată de turişti, dar nici nu asistă la un exod al locuitorilor, aşa cum se întâmpla în luna august a anilor precedenţi.
Vacanţele în Italia, rezervate în prima jumătate a anului 2012, sunt cu zece milioane mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform cifrelor înregistrate de companiile din industria turismului.
În acelaşi timp, pentru prima dată în istorie, nu există nici acel exod specific lunii august, când italienii se urcau în rulote şi plecau în vacanţă. „Din fericire, locuiesc aici”, spune Rita Cancellaro, o soră medicală care locuieşte lângă plaja Ostia, cea mai apropiată de Roma. „O vacanţă în altă parte? Nici nu mă gândesc!”, a spus ea pentru Euronews.
Bugetele italienilor nu au rămas neafectate de creşterea taxelor şi scăderea salariilor, motiv pentru care chiar şi cei care îşi permit o vacanţă cheltuiesc, în medie, cu 10% mai puţin şi îşi iau mai puţine zile de concediu.
Agentul de turism Stefano Dragone a recunoscut că „s-a schimbat felul în care oamenii îşi petrec vacanţele. Înainte, familiile se duceau în concediu câteva săptămâni. Acum rezervă doar câte o săptămână, uneori doar un weekend, pentru că nu îşi permit mai mult.”
"Procentul celor care nu vor merge în concediu în acest an din motive economice se ridică la 51,6 la sută (faţă de la 42,8 la sută în 2011). „Semnalele sunt clare: criza afectează clasa de mijloc dn Italia, situaţie ce ne forţează să cerem sprijin din partea Guvernului“, a adăugat el.
Autorităţile speră că italienii vor fi mai tentaţi să-şi ia o vacanţă dacă sunt promovate locurile mai apropiate de casă.