VIDEO Republica Moldova - dispare şansa europeană? Talpeş: Dacă cineva nu crede că există o problemă a Odesei, atunci se înşală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Adevărul Live, jurnalistul Cristian Unteanu a discutat cu generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, despre consecinţele recentelor evenimente de la Chişinău, atât în ce priveşte continuarea opţiunii proeuropene a Republicii Moldova, cât şi asupra structurărilor geopolitice regionale.

Ioan Talpeş: Republica Moldova se află în mijlocul unor aranjamente şi cineva stă în spatele acestora.

În opinia sa, în spatele acestor aranjamente stă Moscova, unde se consideră că, odată cu dosarul ucrainean, aflat sub control, există şi în Republica Moldova „ceva ce poate fi tranşat acum“. În plus, unele state (europene) vor să închidă acest dosar, pe care nu l-au înţeles sau l-au tratat cu anumite intenţii (un alt proiect) şi chiar pentru interese marginale.

Inţelegere Moscova-Bruxelles?

„Să ne amintim de Acordul «doi plus patru», un acord fundamental, un acord care a rămas în picioare. A fost semnat între RDG şi RFG, şi a dus la reunificarea Germaniei, şi între Statele Unite, Anglia, Franţa, Uniunea Sovietică. Germania recunoştea frontierele existente la acea dată. Când discutăm despre Republica Moldova, trebuie să ne gândim la ce a fost obligată să facă Germania atunci“, semnalează fostul şef al SIE.

„Acordul «doi plus patru» a recunoscut frontierele de atunci şi angajamentul că NATO nu se va extinde în estul Europei. Dar NATO s-a extins şi s-a intrat într-un alt proiect“, afirmă Ioan Talpeş.

În opinia sa, acum ne aflăm într-un episod deloc marginal pentru noi, dar nu putem decide în locul lor (adica al Republicii Moldova).

Poate fi vorba despre o restructurare a geografiei?

Ioan Talpeş: Sunt convins. Va trebui să urmărim cu atenţie şi să ne exprimăm cu inteligenţă.

Republica Moldova e copilul cui?

Ioan Talpeş: Nu cred că e copilul cuiva.

„Dacă cineva nu crede că există o problemă a Odesei, atunci se înşală. Aici este acoperirea gurilor Dunării“, avertizează fostul şef al SIE.

Cum vedeţi viitorul de la Chişinău?

Ioan Talpeş: Ar fi un semnal dacă şi-ar muta Hagi echipa la Chişinău.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite