VIDEO Doborârea avionului malaysian MH17 „a fost o operaţiune a serviciilor secrete ruse“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore după publicarea raportului privind prăbuşirea zborului malaysian MH17, realizat de o comisie internaţională condusă de olandezi şi care arată că de vină ar fi o rachetă de provenienţă rusească, premierul Ucrainei Arseni Iaţeniuk a declarat că doborârea avionului a fost „o operaţiune a serviciilor secrete ruse“.

Nu am niciun dubiu asupra faptului că aceasta a fost o operaţiune planificată a serviciilor secrete ruse, pentru a doborî avionul“, a acuzat Iaţeniuk, prim-ministrul Ucrainei, în deschiderea reuniunii consiliului de miniştri de la Kiev.

Declaraţiile premierului au fost făcute după ce comisia internaţională condusă de Olanda a publicat rezultatele anchetei cu privire la această tragedie, în care au murit 298 de persoane, în mare parte olandezi. Raportul concluzionează că zborul MH17 a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip BUK, trasă din zona de est a Ucrainei, aflată sub controlul rebelilor proruşi. Această versiune este contestată de Moscova, notează Agerpres.

Kievul afirmă că a efectuat propria sa anchetă tehnică pe marginea acestei catastrofe, anchetă ale cărei rezultate coincid mai mult sau mai puţin cu cele ale Occidentului. Dar, dacă ancheta internaţională nu a dezvăluit în mod concret cine a fost de vină pentru doborârea avionului Boeing 777, ucrainenii îi acuză pe militarii ruşi, detaşaţi de Moscova în zona de conflict pentru a susţine rebelii.

Racheta a fost trasă „de pe teritoriul aflat sub controlul rebelilor proruşi“, a afirmat Iaţeniuk. „Nu există nicio îndoială că separatiştii aflaţi în stare de ebrietate nu ştiu să opereze sistemele BUK, ceea ce înseamnă că aceste sisteme au fost operate doar de militari ruşi“, a continuat premierul ucrainean.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a discutat marţi, pe marginea acestui subiect, cu premierul olandez Mark Rutte. În timpul acestei discuţii, Poroşenko a subliniat că „finalizarea şi publicarea anchetei“ internaţionale pe marginea acestei tragedii „a fost un pas important pentru a-i găsi şi a-i aduce în faţa justiţiei pe cei vinovaţi de această crimă“, a anunţat serviciul de presă al preşedintelui ucrainean, citat de Agerpres.

De asemenea, cei doi oameni de stat au discutat despre „înfiinţarea unui mecanism care să permită aducerea celor vinovaţi în faţa justiţiei“.

O animaţie care arată cum a fost lovit zborul MH17 de racheta rusească

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite