Vacanţă de coşmar: cel puţin patru morţi şi 20 de răniţi după ce acoperişul unui restaurant din Mallorca s-a prăbuşit

0
Publicat:

Acoperișul unui restaurant din Mallorca, populară insulă turistică din Spania, s-a prăbușit joi seară, provocând moartea a cel puţin patru persoane și rănirea altor 20, au anunțat salvatorii locali.

Salvatorii caută sub dărâmături eventuale victime, FOTO EPA
Salvatorii caută sub dărâmături eventuale victime, FOTO EPA

Incidentul a avut loc în zona turistică Playa de Palma, din Mallorca, într-un restaurant aflat pe faleză, pe un bulevard cu magazine şi locuri de agrement.

Potrivit informaţiilor furnizate de o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic, acoperişul unei clădiri cu două etaje în care se afla restaurantul s-a prăbuşit peste cei aflaţi înăuntru, informează Agerpres, citând AFP.

Printre victime se află mai mulţi cetăţeni străini, a mai precizat purtătoare de cuvânt, fără a da mai multe detalii despre naţionalitatea acestora.

Tot serviciile de urgenţă au postat pe platforma X şi informaţii despre persoanele rănite, precizând că şapte dintre ele sunt în stare foarte gravă, iar nouă în stare gravă. „Ei au fost transferaţi spre diferite spitale din Palma”, capitala insulei Mallorca, au mai scris salvatorii.

La locut tragediei au fost trimise numeroase echipaje de pompieri, în timp ce ambulanţele au transportat răniţii la spital, potrivit unui fotoreporter AFP. „A fost groaznic”, a declarat un pompier, povestind că, atunci când a ajuns la faţa locului, oamenii alergau plângând şi ţipând în jurul dărâmăturilor.

Într-o altă postare pe reţeaua de socializare X se precizează că misiunea la faţa locului nu s-a încheiat, salvatorii continuând să verifice dacă nu sunt victime prinse sub dărâmături. Strada pe care se află imobilul a fost izolată de poliţie.

Cauzele prăbuşirii restaurantului, situat pe strada Cartago din Playa de Palma, sunt momentan necunoscute, tot ce se ştie fiind faptul că, potrivit martorilor citaţi de presa locală, acoperişul imobilului s-a prăbuşit peste o parte a primului etaj.

Cauza prăbuşirii restaurantului este momentan necunoscută, foto EPA
Cauza prăbuşirii restaurantului este momentan necunoscută, foto EPA

Un incident similar a avut loc şi în 2009, când, în urma prăbuşirii unei clădiri cu trei etaje în Palma de Mallorca, şi-au pierdut viaţa şapte persoane, între care doi germani şi trei columbieni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite