UPDATE Bruxelles-ul anunţă previziunile pentru economia Europei: riscuri şi perspective sumbre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn, anunţă astăzi, la Bruxelles, ce şanse au economiile UE să-şi revină în următoarea perioadă.Veşti proaste pe toată linia: creştere economică lentă, perspective incerte, multe riscuri. "Perspectivele sunt mai sumbre decât se estima în primăvară", a declarat Rehn. 

"Slăbirea încrederii este extinsă pe scară largă în toate sectoarele, în rândul consumatorilor şi companiilor. Deteriorarea încrederii se observă printre toate cele mai mari economii ale statelor UE", a anunţat Rehn.

Un factor important care afectează încrederea consumatorilor este legat de locurile de muncă. Eurostat prezintă astăzi detalii despre rata şomajului şi arată că ocuparea a crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,2 % în toate cele 27 state membre. „E o veste bună sau relativ bună şi ar putea avea un impact de echilibrare a încrederii populaţiei", a mai spus comisarul pentru politică monetară

PIB-ul a crescut cu 0,2% în al doilea trimestru în UE în ansmablu. Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere inegală între statele membre. De exemplu, pentru Polonia şi Germania este proiectată o creştere la 4% şi respectiv 2,9% în timp ce pentru Italia şi Spania redresarea e mai redusă 0,7 şi respectiv 0,8%.

Rehn şi-a pregătit terenul în urmă cu o săptămână, la întâlnirea membrilor Comisiei ECON din Parlamentul European, când a spus că perspectivele pe termen scurt de creştere a economiei UE s-au înrăutăţit în comparaţie cu previziunile de primăvară.

"În prima jumătate a anului 2011, economia UE a continuat recuperarea treptată, deşi acest lucru s-a întâmplat într-un ritm mai lent. După o creştere puternică a PIB-ului în primul trimestru (0,8%) în al doilea trimestru s-a înregistrat o creştere mai lentă (la 0,2%). Indicatorii pe termen scurt indică o creştere viitoare moderată pentru zona euro", a spus Rehn.

Stresul de pe pieţele financiare a crescut pe parcursul verii, ceea ce a dus la volatilitatea substanţială a acestora şi chiar la turbulenţe pe care comisarul Rehn le-a numit "ocazionale". "Acest lucru a fost cauzat în special dezacordului politic din SUA pe tema datoriilor, a problemei datoriilor suverane din zona Euro precum şi a temerilor generelae legate de încetinirea crelterii economice.

În acelaşi timp, peste numai două ore, şeful Task Force-ului pentru salvarea Greciei va anunţa, la Atena, planurile pentru ţara aflată în cea mai gravă situaţie economică din Uniunea Europeană

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite