Un ucrainean a încercat să scufunde iahtul unui oligarh rus: „Primul meu pas în războiul cu Rusia”
0
Taras Ostapciuk, un ucrainean de 55 de ani, inginer pe iahtul Ladu Anastasia, deţinut de oligarhul Alexandr Miheev, a povestit cum a încercat să scufunde ambarcaţiunea de lux prin deschiderea supapelor.
Ucraineanul a spus că este primul său pas în războiul cu Rusia şi că a acţionat din răzbunare după ce a văzut că armata rusă a distrus locaţii din Kiev unde se aflau civili: „Am văzut o ştire despre un atac cu rachetă asupra unui bloc din capitala Ucrainei, oraşul meu natal. Într-o clădire asemănătoare locuiam eu şi în acel moment m-am gândit că apartamentul meu poate fi următorul pe listă”.
Vasul pe care îl avea în grijă acostase pe 26 februarie pe insula spaniolă Mallorca, în Marea Mediterană. Potrivit inginerului ucrainean, ambarcaţiunea aparţine oligarhului rus Alexandr Miheev, directorul executiv al companiei ruse de arme Rosoboronexport, care produce de la elicoptere şi tancuri, la sisteme de rachete, la submarine. El este supus sancţiunilor Departamentului de Stat al SUA din 15 martie, scrie CNN.
„Dacă o jivină arată ca un câine, latră ca un câine şi muşcă precum un câine, este, cu siguranţă un câine. Prin urmare, dacă în decurs de zece ani, iahtul a fost folosit doar pentru vacanţe de domnul Mikheev şi familia lui, atunci, cu siguranţă, el este adevăratul proprietar al acestui iaht”, a afirmat Ostapciuk când a fost întrebat despre proprierarul luxoasei ambarcaţiuni, care are o cabină pentru 10 persoane.
Cum a încercat să scufunde iahtul
Ucraineanul a povestit că s-a îndreptat către sala maşinilor Lady Anastasia şi a deschis o supapă conectată la carena navei. În timp ce apa pătrundea, s-a îndreptat spre încăperile echipajului şi a deschis o altă supapă.
Acesta a precizat că nu era singur şi că la bord mai erau trei membri ai echipajului. El i-a anunţat că nava se scufunda şi că trebuie să plece. De teamă că îşi vor pierde slujbele, ei l-au făcut nebun şi au chemat autorităţile portuare şi poliţia.
Muncitorii din port au adus o pompă de apă şi au împiedicat scufundarea ambarcaţiunii, iar Ostapciuk a fost arestat.
„Am declarat la poliţie că am încercat să scufund barca în cadrul unui protest politic împotriva agresiunii ruse”, a spus el, pentru CNN.
Nu am nevoie de un loc de muncă dacă Ucraina nu va mai exista
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/03/taras-769x1024.jpg)
Foto: majorcadailybulletin.com
„Trebuie să alegi. Ori eşti cu Ucraina, ori nu eşti! Nu am nevoie de un loc de muncă dacă ţara mea nu va mai exista”, a subliniat marinarul.
Pe 15 martie, autorităţile spaniole au reţinut temporar iahtul Lady Anastasia în portul Mallorca.
Ucraineanul a fost arestat şi eliberta pe 27 februarie. El s-a întors în Ucraina: „Acum sunt în armată. Sper va aduce victoria noastră să vină cât mai curând”.
„Vreau ca oligarhii care l-au susţinut pe Putin să fie traşi la răspundere. Ei sunt cei care, prin comportamentul lor, cu stilul lor de viaţă, cu lăcomia lor de nestins, au condus tocmai la război. Pentru a distrage atenţia oamenilor de la adevărata jefuire a ţării, Kremlinul organizează războaie de diversiune cu alte ţări nevinovate”, a încheiat Taras.