Un opozant rus a fost condamnat la opt ani și jumătate de închisoare pentru că a denunțat masacrul de la Bucea

0
0

Opozantul rus Ilia Iașin a fost condamnat vineri la opt ani și șase luni de închisoare pentru că a criticat războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Ilia Iașin FOTO EPA-EFE
Ilia Iașin FOTO EPA-EFE

Sentința, pronunțată la un tribunal din Moscova, este partea finală a unui proces care a ilustrat climatul de represiune din Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ilia Iașin, un bărbat carismatic în vârstă de 39 de ani, a fost judecat pentru că, într-o intervenţie în direct pe YouTube, a denunţat „uciderea de civili” în oraşul Bucea, în apropiere de Kiev, unde armata rusă este acuzată de crime de război și crime împotriva umanității, acuzații respinse de Moscova.

Opozantul rus a fost declarat vinovat de faptul că ar fi difuzat „informaţii false” despre armata țării sale.

Ilia Iaşin a primit sentinţa râzând, în timp ce susţinătorii săi strigau cu indignare în sala de audieri, precizează AFP. „Vei ieşi mai repede! Nu dispera!”, a spus unul dintre susținătorii săi.

Procesul lui Iașin a fost extrem de urmărit în Rusia, deoarece acesta era unul dintre ultimii opozanţi ruşi de prim-plan care nu au fugit din ţară sau care nu au fost închişi.

Asta pentru că, în paralel cu agresiunea militară din Ucraina, Kremlinul a accelerat represiunea în Rusia şi îi vânează pe cei care îi contestă războiul declanșat de Vladimir Putin.

Aleksei Navalnîi, principalul critic al Kremlinului, care ispăşeşte de la începutul anului 2021 o pedeapsă grea de închisoare după ce a supravieţuit unei otrăviri, a denunţat condamnarea lui Iașin, apreciind că este „ruşinoasă”.

Întrebat despre acest caz, Vladimir Putin s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe opozant. „Cine este? Un blogger?”, a întrebat liderul de la Kremlin.

Avocata lui Iaşin, Maria Eismont, a anunțat că va ataca în apel decizia și a subliniat că acesta îşi asumă declaraţiile pentru care a fost condamnat.

„Ilia s-a pregătit mental de la început pentru posibilitatea de a fi acuzat şi condamnat. Ştia foarte bine cum se puteau termina toate acestea”, a declarat avocata.

Iașin a fost inculpat în baza articolelor din Codul Penal al Federației Ruse introduse la scurt timp după începutul războiului şi care prevăd pedepse grele pentru cei care „discreditează” armata sau „publică informaţii false” despre acest subiect.

Aceste texte sunt vagi, iar câmpul lor de aplicare este foarte larg. Detractorii Kremlinului le consideră un instrument pentru a înăbuşi vocile tuturor celor care se opun războiului din Ucraina, notează AFP.

În ciuda arestării, Ilia Iaşin a continuat să critice autorităţile ruse şi să denunţe intervenţia militară din Ucraina.

La începutul lunii noiembrie, opozantul rus i-a acuzat pe judecători că sunt „servitori” ai puterii şi că îi dau lui Putin un „sentiment de impunitate”. „Acest sentiment a dus în cele din urmă ţara noastră la un război sângeros şi la zeci de mii de victime”, a declarat Iaşin.

Ilia Iaşin a fost un apropiat al opozantului Boris Nemţov, asasinat în februarie 2015, la doi pați de Kremlin, dar şi al activistului anticorupţie Alexei Navalnîi.

În iulie, deputatul moscovit Aleksei Gorinov a fost condamnat la șapte ani de închisoare sub acuzația că a difuzat „informații false” despre armata rusă.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite