Un ministru francez o atacă pe Angela Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ministru francez  a lansat un atac la adresa cancelarului Angela Merkel, afirmând că politica de austeritate impusă de aceasta a eşuat.

Potrivit site-ului guardian.co.uk, într-un comentariu care alimentează tensiunile dintre Franţa şi Germania, ministrul Benoit Hamon a declarat că „a venit timpul să încheiem politica de austeritate în Europa“, adăugând că „numai Merkel, susţinută de câteva state nordice, crede că austeritatea funcţionează, când este clar că rata şomajului nu va scădea“.

Potrivit unor informaţii date publicităţii săptămâna trecută, rata şomajului a ajuns la un nivel record în Franţa, mai bine de trei milioane de oameni căutându-şi un loc de muncă.

Sâmbătă, un partid socialist francez o acuza pe Merkel de egoism, deoarece insistă ca măsurile de austeritate să fie aplicate în continuare. Hamon a subliniat că guvernul francez trebuie să accepte că politica austerităţii a ajuns la final, dar a precizat că asta va „conduce la tensiuni politice cu Germania“.

Cu toate acestea, a ţinut să adauge că economiile din zona euro continuă să stagneze, iar rata şomajului creşte, mai ales în sudul Europei. „Singura economie care se opune şi rezistă“ schimbărilor propuse de liderii europeni este Germania, insistă el. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite