Un magnat sârb a plătit o cauţiune-record de 12 milioane de euro ca să iasă din închisoare
0Magnatul sârb Miroslav Miskovici, arestat la sfârşitul anului trecut pentru deturnare de fonduri şi evaziune fiscală, a fost pus în libertate, după ce a plătit o cauţiune-record, de 12 milioane de euro, scrie AFP.
„Compania Delta Holding este mulţumită de punerea în liberate a preşedintelui său, Miroslav Miskovici, după 224 de zile de detenţie într-o închisoare din Belgrad”, a anunţat compania pe site-ul oficial.
Cauţiunea plătită pentru Miskovici (68 de ani) de compania sa este cea mai mare plătită vreodată în Serbia şi de 12 ori mai mare decât o altă sumă record, plătită acum doi ani de fostul preşedinte al Asociaţiei de fotbal din Serbia, Zvezdan Terzici.
În decembrie 2012, Miskovici a fost arestat, alături de alte zece persoane, printre care şi fiul lui, Marko, pentru deturnarea a peste 153 de milioane de euro în timpul privatizării mai multor companii cu activităţi în domeniul construcţiei de drumuri.
Magnatul este inculpat şi pentru o evaziune fiscală de 4,2 milioane de euro şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.