Ultimele evoluţii ale negocierilor pentru formarea noului guvern din Germania. Referendumul social-democraţilor este aşteptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţii Partidului Social-Democrat (SPD) din Germania au aprobat duminică la Berlin, cu o majoritate covârşitoare, decizia ca liderii partidului să înceapă discuţiile oficiale cu formaţiunea cancelarei Angela Merkel pentru a forma un nou guvern.

Din cei 229 de delegaţi puşi în faţa deciziei privind începerea oficială a negocierilor cu CDU/CSU, 196 au votat pentru, 31 împotrivă şi doi s-au abţinut, potrivit declaraţiei lui Sigmar Gabriel. Liderul social-democraţilor nu a precizat o dată limită pentru negocierile cu formaţiunea Angelei Merkel, dar a afirmat că „ar fi bine să fie format un nou guvern înainte de Crăciun”.

Preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, a reiterat promisiunea sa de a organiza un referendum în rândul aderenţilor social-democraţii pentru ca aceştia să-şi dea acordul. Astfel, cei aproximativ 470.000 de membri, în rândul cărora există nemulţumiri privind o viitoare coaliţie guvernamentală cu grupul CDU/CSU al lui Merkel, sunt consultaţi în manieră oficială asupra acestei chestiuni importante.

Nemulţumirile venite din partea membrilor de partid au la bază ideea potrivit căreia participarea la guvernare ar putea reprezenta fi repetarea episodului din 2005-2009, când în urma exerciţiului guvernamental social-democraţii au ieşit foarte slăbiţi şi au avut un rezultat nefast la alegerile din 2009.

Sigmar Gabriel menţionat că introducerea salariului minim general de 8,50 euro pe oră rămâne o condiţie esenţială pentru a participa la guvernare cu cele două partide de centru-dreapta. Formaţiunile politice din spatele Angelei Merkel susţin, în schimb, salarii minime diferenţiate pe sectoare şi regiuni.

CDU şi CSU au câştigat împreună 41,5% din voturi în alegerile din 22 septembrie, în timp ce SPD a avut un rezultat mult mai slab faţă de aşteptări, 25,7% din voturi.    

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite