UE amână „flexibil” Brexitul până la 31 ianuarie 2020, în timp ce Boris Johnson încearcă organizarea de alegeri anticipate
0Uniunea Europeană este de acord cu o amânare de 3 luni, flexibilă, a Brexitului, a anunţat, luni, Donald Tusk, în timp ce prim-ministrul britanic Boris Johnson încearcă organizarea de alegeri anticipate, după ce a fost forţat de către oponenţii săi să ceară o nouă extensie de la UE.
Cu doar trei zile înainte de data stabilită pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, 31 octombrie, Brexitul atârnă de un fir de aţă, politicienii britanici fiind departe de a ajunge la un consens în ceea ce priveşte când şi cum ar trebui să aibă loc divorţul, sau chiar dacă acesta ar trebui să se întâmple.
Johnson, care a ajuns premier promiţând că va duce la îndeplinire Brexitul pe 31 octombrie, „fie ce o fi”, a fost forţat de oponenţii săi să ceară o amânare, după ce a fost învins în parlament în legătură cu succesiunea ratificării acordului de divorţ.
Cele 27 de state UE care vor rămâne în bloc după Brexit au căzut de acord asupra amânării ieşirii Marii Britanii din UE până la 31 ianuarie, dar cu posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar mai devreme, dacă parlamentul ţării va ratifica acordul, potrivit unor surse, subliniază Reuters.
Cei 27 de ambasadori UE ai blocului s-au întâlnit la Bruxelles, luni dimineaţă, pentru a cădea de acord asupra unei amânări de trei luni de la data actuală de 31 octombrie.
Brexitul a fost deja amânat de două ori – de la datele de 29 martie şi 12 aprilie – după ce predecesoarea lui Johnson, Theresa May, nu a reuşit să-şi treacă acordul negociat cu UE prin Parlamentul britanic.
O sursă apropiată de Emmanuel Macron a declarat pentru Reuters că cea de-a treia amânare a Brexitului va veni cu condiţii, inclusiv un refuz de a renegocia acordul de divorţ şi posibilitatea ca alte state UE să se întâlnească fără Marea Britanie, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar.
Sistemul politic britanic fiind încă într-un impas din cauza Brexitului, Johnson cere aprobarea parlamentului pentru organizarea de alegeri pe 12 decemrbie, în schimbul unei perioade în plus pentru aprobarea acordului său.
Însă el are nevoie de susţinerea a două treimi dintre cei 650 de parlamentari pentru noi alegeri. Un vot va avea loc în parlament în cursul zilei de luni.
Ultimul plan de amânare prevede că Marea Britanie ar putea ieşi din UE pe 1 decembrie sau 1 ianuarie, dacă parlamentul va ratifica acordul în noiembrie sau decembrie, potrivit diplomaţilor de la Bruxelles care se ocupă de problema Brexitului.
UE a spus că amânarea, a treia acordată pentru ca Marea Britanie să-şi rezolve problemele, nu va fi folosită pentru a negocia încă o dată acordul de ieşire din blocul comunitar şi că Londra nu trebuie să împiedice proiecte importante ale UE.