Ucraina susţine că a interceptat discuţii ale militarilor ruşi în care se ordonă uciderea prizonierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldati Ruşi în Ucraina FOTO ZDF
Soldati Ruşi în Ucraina FOTO ZDF

Interceptările convorbirilor dintre soldaţii ruşi au fost prezentate de Direcţia de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina.

Direcţia Ministerului Apărării din Ucraina a primit o interceptare audio a unei conversaţii a soldaţilor ruşi, „care se referă la ordinul de a ucide toţi prizonierii de război ai Forţelor Armate ale Ucrainei care se află în captivitate în zona Popasna (Regiunea Lugansk),” au scris serviciile de informaţii militare ucrainene pe Twitter, arată CNN.

„Aceasta este o crimă de război flagrată, o încălcare a dreptului internaţional şi o altă dovadă clară că ruşii sunt ucigaşi, violatori şi jefuitori”, se arată în postare.

„Ce să-ţi spun, la naiba, îl ţii pe cel mai în vârstă dintre ei şi îi laşi pe restul să plece pentru totdeauna. Lasă-i să plece de tot, la naiba, ca să nu-i mai vadă nimeni, nici rudele”, se aude pe înregistrarea audio.

CNN nu a putut verifica autenticitatea înregistrării şi a contactat Ministerul rus al Apărării pentru comentarii.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a difuzat presupuse convorbiri radio interceptate ale soldaţilor ruşi, în care aceştia vorbeau despre uciderea şi violarea civililor, susţinând acuzaţiile internaţionale privind crime de război comise de trupele ruse.

Şi Serviciul de informaţii externe al Germaniei a interceptat, de asemenea, presupuse comunicaţii radio în care soldaţii ruşi vorbeau despre împuşcarea soldaţilor şi a civililor în Ucraina.

Observatorii militari au constatat că trupele ruse folosesc comunicaţii nesecurizate în Ucraina.

Vă recomandăm şi: 

Parlamentele din Estonia şi Letonia afirmă că Rusia a comis genocid

Marcel Ciolacu: România ar putea dona Ucrainei aeronavele MiG-21 LanceR. Avioanele sunt consemnate la sol din cauza problemelor

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite