Turcia şi Ungaria se oferă să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina
0Ministerul turc de Externe a declarat că şi-a repetat oferta ca Ankara să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina. Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina.
Ministrul de externe al Turciei Mevlüt Çavuşoğlu a cerut ministrului rus de externe să oprească sâmbătă operaţiunea militară din Ucraina .
Ministerul turc de Externe a declarat că şi-a repetat oferta ca Ankara să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.
Relaţiile dintre Turcia şi Rusia au fost calde între preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin, dar acum Ankara se află într-o poziţie incomodă.
În ultimii ani, ţara a semnat un acord cu Rusia pentru un sistem de apărare aeriană, dar a vândut drone militare Ucrainei şi este o parte cheie a NATO.
Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, în a doua zi a unei invazii lansate de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a explicat că i-a telefonat omologului său rus, Serghei Lavrov, precum şi directorului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.
"Le-am propus ca discuţiile să aibă loc la Budapesta, un loc sigur" pentru cele două delegaţii, a spus el într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
"Mi-au mulţumit pentru ofertă şi au spus că o vor lua în considerare", a adăugat ministrul. "Sperăm că în următoarele ore sau zile se va ajunge la un acord pentru începerea tratativelor", a subliniat el.
Ungaria, membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a apropiat de Moscova în ultimii ani sub egida naţionalistului Viktor Orban care, joi, a condamnat, totuşi, invazia.
Anterior, Rusia se declarase dispusă să organizeze o întâlnire cu o delegaţie ucraineană la Minsk, capitala Belarusului, cerând armatei ucrainene să se predea, o condiţie prealabilă pentru "negocieri".
"Vedem că Moscova sugerează ca diplomaţia să se ţină sub ameninţarea armelor, în timp ce bombele, focul de mortiere, artileria de la Moscova au în vizor civilii", a reacţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
Kremlinul a refuzat sistematic discuţiile cu Ucraina, în pofida solicitărilor repetate din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski înainte de declanşarea invaziei ruse.