Trei migranți au călătorit din Nigeria în Insulele Canare pe cârma unui vas petrolier FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile de salvare maritimă spaniole au transmis printr-o postare publicată pe Twitter că trei migranți au ajuns din Nigeria în insulele Canare după ce au călătorit timp de 11 zile pe mare așezați pe cârma unui vas petrolier, cu puțin deasupra nivelului apei, relatează, marți, dpa, conform Agerpres.

Cârma vasului petrolier.
Migranții au efectuat o călătorie de 11 zile pe cârma unui vas petrolier. Foto: Profimedia

Vasul, Althini II, a ajuns, luni, în portul Las Palmas din Gran Canaria, iar cei trei au fost transportați imediat la spital. 

Mii de oameni se lansează în fiecare an în călătoria periculoasă pe mare de pe coastele africane către insulele Canare, aparţinând Spaniei. De regulă migranţii pornesc în ambarcaţiuni mici, deschise, către destinaţia situată, în cel mai apropiat punct, la aproximativ 100 de kilometri în apele Atlanticului.  

Conform Naţiunilor Unite, numărul sosirilor pe această cale s-a ridicat până în prezent în acest an la aproximativ 15.000, iar Organizaţia internaţională pentru migraţie, care ţine de ONU, a raportat că peste 1500 de migranţi au murit sau sunt daţi dispăruţi pe mare. Se crede că numărul celor morţi este mult mai mare decât indică aceste cifre. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite