Tratatul prin care Imperiul Ţarist a preluat Crimeea de la Imperiul Otoman: dacă peninsula îşi declară independenţa, atunci se întoarce la Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tratatul prin care Imperiul Ţarist prelua oficial Peninsula Crimeea, semnat la 19 aprilie 1783 de împărăteasa Ecaterina a II-a prevede ca, în cazul în care Republica Autonomă Crimeea îşi va declara independenţa faţă de Imperiul Rus, atunci ea se va întoarce automat sub controlul Imperiului Otoman, transmite cotidianul turc „Hurriyet”.

Prin tratatul semnat în urmă cu 230 de ani, Peninsula Crimeea trecea în mod legal de la Imperiul Otoman la cel rus sub formă de republică autonomă. Unul dintre punctele acordului semnat de Ecaterina cea Mare prevede însă că, în cazul în care republica îşi va declara indepenţa faţă de Sankt Petersburg (capitala Imperiului Rus până în 1918 – n.r.), atunci peninsula se va întoarce automat la Imperiul Otoman. 

„Cu toate acestea, una dintre cele mai importante clauze ale tratatului este cea care stipulează că, în cazul în care peninsula nu-şi declară independenţa, atunci ea poate fi transferată unei alte entităţi, diferită de Imperiul Rus şi de cel Otoman. Altfel, Crimeea trebuie să fie înapoiată automat sub egida Turciei”, scrie autorul articolului din „Hurriyet”, preluat de Espresso TV. 

În 1991, după colapsul URSS şi apariţia unei Ucraine independente, Turcia avea deja dreptul legal de a emite pretenţii asupra Crimeei, continuă jurnalistul. 

„Guvernul turc de atunci, condus de Turgut Ozal, nu a apărat însă această poziţie, având în vedere schimbările geopolitice din nordul Turciei şi schimbările la nivelul economiei mondiale. Turcia s-a limitat la a pretinde ca drepturile tătarilor din Crimeea, care locuiau acolo ca minoritate, să fie restaurate”, se arată în „Hurriyet”, care citează agenţia de ştiri QHA din Crimeea. 

Însă Republica Autonomă Crimeea ar trebui să-şi declare oficial independenţa faţă de Kiev pentru ca Turcia să poată emite vreo pretenţie asupra ei. Or, deşi autorităţile locale pro-ruse din Crimeea au declarat în nenumărate rânduri şi pe toate căile că nu recunosc noua putere de la Kiev, Parlamentul regional – dizolvat între timp de autorităţile ucrainene – nu a semnat niciun document oficial prin care să-şi declare independenţa de Kiev. Referendumul de dumincă nu a prevăzut nici el asta, ci a presupus direct alipirea Republicii la Rusia. Astfel, Crimeea a trecut de sub controlul Ucrainei direct sub cel al Rusiei, fără a fi independentă măcar o clipă. 

Duminică, autorităţile regionale din Crimeea au organizat un referendum prin care populaţia a fost întrebată dacă doreşte alipirea peninsulei la Rusia şi dacă vrea întoarcerea la Constituţia din 1992, care prevedea mai multă autonomie faţă de Kiev pentru Republica Autonomă din Crimeea. Aceasta după ce, în urmă cu o lună, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a fost demis de Parlament, la fel şi Guvernul controlat de el, după mai bine de trei luni de proteste faţă de regimul pro-rus controlat de Ianukovici.

Autorităţile locale din Crimeea au catalogat schimbarea de putere drept lovitură „fascistă” de stat, poziţie adoptată şi de Rusia.

Locuitorii din Crimeea au votat în procent covârşitor - peste 96% - pentru alipirea la Rusia. La recensământul din 2001, cel mai recent, peste 58% din locuitorii peninsulei s-au declarat ruşi, 24,3% - ucraineni şi 12% -tătari. 

Marţi, la Moscova a fost semnat un tratat oficial pentru alipirea peninsulei, iar Vladimir Putin a susţinut un discurs întrerupt de ropotele puternice de aplauze şi încheiat prin cântece patriotice. 

Pe aceeaşi temă:

După anexarea Crimeei de către Rusia, Ucraina rămâne şi fără flota la Marea Neagră Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP. Kievul ar putea rămâne fără navele aparţinând flotei ucrainene la Marea Negră.

ANALIZĂ Drumul Mătăsii şi Eurasia: Între „Furtuna vine din Est” şi „Sanctuarul este în Vest” „În partea de vest a marii formaţiuni geopolitice Euro-Asia-Africane, dorinţa de confort a dus la dezvoltarea industrială şi tehnică. De aceea, migraţiile de populaţii nu se fac spre Bişkek, Taşkent sau Ulan Baator, ci spre Paris, Londra, Berlin sau Roma”, comentează specialistul în geopolitică Marius Văcărelu, pe blogul său de pe adevarul.ro, unde explică legătura dintre „Drumul Mătăsii” şi Eurasia.

„E clar că trebuie să ne aşteptăm la timpuri tumultoase la Nistru“. Ce cred analiştii despre un posibil scenariu de anexare a Transnistriei de către Rusia Odată ce au terminat cu anexarea peninsulei Crimeea, Putin a pus tunurile pe Transnistria. Marţi, liderii separatişti din Republica Moldova au cerut Moscovei să procedeze la fel cu regiunea din stânga Nistrului. Răspunsul nu a întârziat – joi Guvernul rus va examina „blocada“ Transnistriei.

Dan Dungaciu: Recunoaşterea Transnistriei de către Rusia ar însemna undă verde pentru reunificarea României cu Moldova Directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, analistul Dan Dungaciu, a prezentat în exclusivitate pentru ziarul „Adevărul“ implicaţiile acţiunilor pe care Moscova le întreprinde în regiune, după ce Transnistria a cerut integrarea în Federaţia Rusă.

Rusia a anexat Crimeea. Vladimir Putin şi noii lideri de la Simferopol au semnat Acordul în Duma de Stat a Rusiei Rusia a anexat Crimeea, oficial. LIderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a informat oficial Duma de Stat (Parlamentul) de cererea Crimeei de alipire la Federaţia Rusă, în cadrul unui discurs susţinut în faţa legislativului de la Moscova. După discurs, Putin şi liderii de la Simferopol şi Sevastopol au semnat acordul privind anexarea teritorială.

Occidentul reacţionează dur la schimbarea „forţată” a graniţelor Ucrainei  Liderii Internaţionali şi-au exprimat atât părerile vehemente cu privire la rezultatul referendumului şi consecinţele acestuia, cât şi temerile cu privire la viitorul crimeenilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite