Tinerii nu se mai simt parte din Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici și ce este de făcut

Într-o Europă tot mai tensionată între crize și reforme amânate, poate cea mai alarmantă statistică este și cea mai puțin discutată: tinerii europeni, în special cei sub 35 de ani, se simt tot mai deconectați de proiectul european. Nu doar că participarea lor la alegerile europene rămâne redusă, dar mulți dintre ei nici nu se mai definesc ca fiind „cetățeni europeni”, preferând o identitate globală vagă sau, dimpotrivă, o retragere în identități naționale sau regionale, scrie în The Guardian, Francesco Grillo, de la Institutul Universitar European din Florența și director al thinktank-ului Vision.

Tinerii nu se regăsesc în instituții percepute ca birocratice/ FOTO:Profimedia

Această realitate ar trebui să dea de gândit liderilor europeni, mai ales în contextul în care Uniunea are ambiții mari: o piață unică mai integrată, o apărare comună, o capacitate fiscală proprie. Dar toate acestea presupun ceva ce Europa nu a reușit să construiască: un demos european, o comunitate de cetățeni care se simt parte activă din acest proiect.

Raportul Draghi, un document amplu ce propune repornirea competitivității europene, vorbește despre investiții de sute de miliarde, despre integrare și despre apărare. Însă „democrația” e menționată doar de trei ori – un detaliu simbolic, dar revelator. Într-o Uniune care se dorește mai puternică economic și mai sigură strategic, absența cetățeanului din ecuație riscă să submineze tocmai fundamentele proiectului european.

Tinerii nu se regăsesc în instituții percepute ca birocratice, opace, greu de înțeles și de influențat. Un sondaj recent arăta că majoritatea celor sub 35 de ani consideră că UE nu este democratică și nu le reprezintă interesele. Aceste percepții nu sunt întâmplătoare. De decenii, construcția europeană s-a făcut de sus în jos – o formulă care a dat roade în trecut, dar care astăzi e tot mai inadecvată într-o lume digitală, hiperconectată și profund sceptică față de autoritate.

În paralel, participarea la alegerile europene rămâne sub 50%, iar marile familii politice – popularii și socialiștii – nu mai conving decât o minoritate. Acest vid de reprezentare este periculos. Fără încredere, fără implicare, fără apartenență, ideea europeană riscă să devină o platformă tehnocrată, fără legitimitate populară.

Cum ieșim din acest impas?

În Siena, luna trecută, un grup de specialiști, politicieni și studenți din întreaga Europă a discutat exact această întrebare. Una dintre propunerile cu cel mai larg sprijin a fost extinderea programului Erasmus – nu doar ca opțiune pentru studenți universitari, ci ca program obligatoriu și gratuit pentru toți elevii și studenții din UE.

E o idee care merită luată în serios. Un sfert din bugetul alocat politicii agricole comune ar fi suficient pentru a acoperi costurile unei astfel de extinderi. Ar fi o investiție în coeziune, în identitate europeană, în viitor. Mult mai valoroasă decât o nouă rundă de fonduri structurale sau un summit al liderilor fără rezultate concrete.

Democrația participativă la nivel european nu înseamnă doar consultări simbolice sau panouri de cetățeni selectați aleatoriu. Înseamnă reformarea logicii bugetare, transparentizarea priorităților, explicarea clară a modului în care fiecare euro investit se reflectă în viața de zi cu zi. Înseamnă și recunoașterea faptului că, într-o eră digitală, mecanismele tradiționale de reprezentare sunt învechite, iar legitimitatea nu mai vine doar din urne, ci și din implicarea constantă, inteligentă și adaptată noilor forme de comunicare și participare.

UE nu este un proiect terminat. Iar asta poate fi un avantaj. Are încă flexibilitatea de a experimenta, de a se reinventa. Dar nu mai are luxul amânării. Timpul platitudinilor a trecut. Dacă nu reușește să recâștige încrederea generației tinere, Uniunea riscă nu o criză de imagine, ci una de existență, conchide Francesco Grillo.