Sute de persoane au manifestat astăzi la Geneva împotriva Forumului economic de la Davos
Sute de manifestanţi s-au strâns sâmbătă, în pofida unei interdicţii, în centrul Genevei, pentru a manifesta împotriva Forumului economic mondial de la Davos, relatează AFP.
Organizatorii au lansat apeluri la calm, dar în acelaşi timp au protestat viguros faţă de interzicerea manifestaţiei.
Eric Decarro, lider de sindicat, s-a declarat indignat că "autorităţile din Geneva au interzis o manifestaţie, pentru prima dată în 35 de ani".
Numeroşi scutieri îi împiedicau pe manifestanţi să defileze. Au fost efectuate controale sistematice de către poliţie, mai ales în gara din Cornavin, în apropiere de zona în care are loc manifestaţia.
Un banner a fost afişat, cu inscripţia "Libertate de expresie", în timp ce altele denunţau "stăpânii de la Forum, care scot viitorul la mezat".
În afară de cartierul în care se află gara Cornavin, poliţia supraveghea şi străzile cu magazine de lux din Geneva şi cartierul băncilor.




















































