Noul design al Aeroportului Otopeni, ironizat pe internet. Cum explică arhitectul alegerea culorilor

Noul design al Aeroportului Otopeni, cu pardoseli în culori puternice și forme geometrice, a stârnit un val de ironii pe rețelele sociale. În timp ce unii internauți au criticat aspectul amenajării, comparând-o cu un experiment artistic, unul dintre arhitecții implicați în proiect a explicat viziunea din spatele alegerilor cromatice și a conceptului de amenajare.

Aeroportul Otopeni Foto: Shuterstock

„Deci eu vă zic ce s-a întâmplat aici. A avut unul, dealer de gresie la Dridu, o relație la Otopeni și a zis: «Boss, am decât 5 cutii de roz, 7 de albastru închis, 3 de albastru deschis mai mici, da' faci un degradeu și-ți rămâne și de plintă, mai am 10 verzi să-ți pui și pe tavan, una de roșu și restu maro. Hai, ia-le pe toate, ți le dau la suprapreț, că vreau să plec și io acasă»”, a scris jurnalistul Florin Negruțiu, într-o postare pe Facebook.

Noul design al Aeroportului Otopeni, cu pardoseli în culori puternice și forme geometrice Foto: FB/Florin Negrițoiu

Acesta a criticat și imaginea generală a celui mai mare aeroport al României, pe care l-a descris drept o „haltă comunală numită pompos Aeroportul Internațional Henri Coandă București”.

Postarea acestuia a adunat mai multe comentarii ironice. „Bătaie de joc, la miștocăreală... Cât a costat?”, a întrebat un utilizator, în timp ce altul a comentat: „Ceva mai urât greu găsești...”.

O persoană a făcut trimitere la pictorul olandez Piet Mondrian, cunoscut pentru compozițiile sale geometrice și utilizarea culorilor primare: „Vaaai, domnule Negruțiu, dar cum se poate să nu apreciați arta? :)) E Mondriaan sadea!”.

De ce au fost alese pardoselile cu forme geometrice și culori puternice

În mijlocul controverselor, unul dintre arhitecții echipei de proiectare a prezentat rațiunea din spatele amenajării. Potrivit acestuia, obiectivul nu a fost construirea unui terminal nou, ci crearea unei identități arhitecturale coerente pentru un aeroport extins de-a lungul timpului, prin adăugarea unor corpuri de clădire diferite.

Un element central al proiectului este pardoseala, concepută ca o compoziție grafică de mari dimensiuni, care se desfășoară de-a lungul terminalului. Liniile și suprafețele colorate alternează cu zone neutre, iar intensitatea intervențiilor cromatice variază în funcție de spațiul traversat.

Potrivit explicațiilor arhitectului, în zonele publice dinspre stradă, culorile apar mai discret, sub forma unor linii care se intersectează ocazional. Pe măsură ce călătorii înaintează spre zonele intermediare și cele de îmbarcare, compoziția devine mai densă și mai intensă cromatic.

În zona porților de îmbarcare, sistemul evoluează către un caroiaj bidirecțional, în care liniile și câmpurile de culoare alcătuiesc o structură vizuală mai complexă.

„S-a urmărit astfel ideea unui mare canvas arhitectural, desfășurat prin terminal, a cărui expresie se transformă odată cu spațiile pe care le traversează, de la «liniștea» cromatică a griului majoritar în zona acceselor de la stradă, către vibrația «câmpului» verde din zona porților de îmbarcare”, explică arhitectul.

Cum explică arhitectul designul aeroportului

Provocarea a constat în unificarea unor spații care nu au fost concepute inițial ca parte a unui ansamblu unitar, fără modificarea fundamentală a structurii și organizării lor funcționale.

„Un aeroport este mai mult decât o infrastructură de transport. Este unul dintre cele mai importante spații publice ale unui oraș și, în același timp, una dintre primele experiențe ale locului pentru cei care îl vizitează”, explică arhitectul pentru Republica.

În concepția echipei, pardoselile, plafoanele, iluminatul și elementele de amenajare au fost gândite ca părți ale aceleiași compoziții, menite să creeze o experiență vizuală comună în zonele diferite ale aeroportului.

Arhitectul susține că soluția nu presupune repetarea acelorași elemente în fiecare spațiu, ci folosirea unui vocabular arhitectural comun, care să se adapteze configurației fiecărei zone.

„Un aeroport nu are nevoie ca toate spațiile sale să arate identic, ci ca ele să poată fi recunoscute drept părți ale aceleiași experiențe arhitecturale”, afirmă acesta.